Home Actualitate Ponta: Liberalizarea prețului la gaze, u...
Actualitate

Ponta: Liberalizarea prețului la gaze, un principiu european. România trebuie să-l respecte

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că a primit răspuns negativ din partea Comisiei Europene la solicitarea sa de amânare a scumpirii gazelor de la 1 iulie, el precizând că motivația a ținut de respectarea principiului european al liberalizării prețurilor la gaze.

Ponta: Liberalizarea prețului la gaze, un principiu european. România trebuie să-l respecte
Ponta: Liberalizarea prețului la gaze, un principiu european. România trebuie să-l respecte · Foto: Business Magazin

 “Motivarea europenilor este foarte clară, că trebuia să facem această liberalizare încă de când am intrat în UE, din 2007. Este un principiu european”, a spus Ponta.

El a arătat că liberalizarea a fost aprobată de fostul premier Emil Boc și a devenit obligația României, care trebuie respectată.

“Din păcate nu s-a făcut în 2007-2008, nu s-a făcut nici după aceea. Domnul Boc a aprobat – sigur, acuma minte pe la televizor că nu a aprobat, dar are semnăturile puse acolo – și noi nu putem să facem altceva decât să… pentru că e vorba de obligațiile României aici, chiar dacă le-a semnat Boc. Avem niște obligații de care trebuie să ne ținem”, a spus Ponta.

Guvernul vrea să amâne, cu șase luni, calendarul de liberalizare a prețurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului calendar.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună