Home Actualitate Ponta, despre impozitele majorate în Cod...
Actualitate

Ponta, despre impozitele majorate în Codul Fiscal actualizat: Decizia aparține autorității locale - VIDEO

Decizia de majorare sau de reducere a impozitelor aparține autorității locale, a declarat premierul Victor Ponta, ca reacție la informațiile privind modificările din proiectul actualizat al noului Cod Fiscal.

“Dacă vreți, taxele nu o să crească niciodată în următorii 100 de ani. Este decizia autorităților locale, pot să le scadă sau pot să le crească, în funcție de cum consideră autoritățile locale. Până acum, a fost bun Codul, acum nu mai e bun. Forma finală se discută în Parlament. Dacă autoritățile locale consideră că e bine, pot să scadă toată taxele sau pot să le crească, în niște limite “, a răspuns Ponta întrebărilor presei privind proiectul actualizat de Cod Fiscal.

El a reluat ideea că noul Cod Fiscal va fi adoptat de Parlament.

“Alea bune, adică reducerea TVA, nu le face Guvernul, dar dacă e ceva de rău, face Guvernul”, a adăugat Ponta.

Premierul a mai afirmat, anterior, că nu Guvernul impune noul Cod Fiscal, deoarece documentul va fi aprobat de Parlament, arătând însă în același timp că este luată în calcul angajarea răspunderii dacă opoziția blochează adoptarea noului Cod.

Impozitul pentru locuințe pregătit pentru populație începând cu anul viitor a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal redactat de Guvern, comparativ cu documentul anunțat în urmă cu o lună, prin creșterea valorii impozabile în funcție de care este calculată suma finală de plată.

Noul document, datat 13 martie și obținut de MEDIAFAX, prevede creșteri de peste 6% ale valorii impozabile la toate categoriile de clădiri.

De asemenea, impozitul pe terenul intravilan și cel extravilan a fost majorat în proiectul actualizat, prin creșterea valorilor la care este înmulțită suprafața terenului, pentru stabilirea sumei de plată.

Și impozitul pe mașini a fost majorat în proiectul actualizat de Cod Fiscal, prin creșterea sumelor fixe luate în calcul la stabilirea sumei finale de plată.

Documentul mai prevede că lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9%, și care a inclus inițial doar pâinea, carnea, peștele, legumele și fructele, a fost extinsă prin includerea și altor produse, precum lapte, ouă, animale și păsări vii.

TVA de 9% va fi introdusă, începând cu anul viitor, și pentru accesul la evenimentele sportive, cu argumentul că sportul este un fenomen social și economic care prezintă un grad înalt de interes pentru populație.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună