Home Actualitate Ponta, delegației SUA: Palatul Victoria...
Actualitate

Ponta, delegației SUA: Palatul Victoria nu e cel mai frumos, Palatul Parlamentului - greu de întreținut

Premierul Victor Ponta i-a spus șefului delegației Congresului SUA, aflată la București, că Palatul Victoria, unde s-a întâlnit cu acesta, nu este cel mai frumos loc din București, spre deosebire de Palatul Parlamentului, imobil plăcut de vizitat, dar greu de întreținut în special pe timpul iernii.

Ponta a făcut aceste considerații, vineri, când a primit delegațiea Congresului SUA în Salonul Alb de la Palatul Victoria.

“E o încăpere relativ mică, dar sper să încăpem cu toții! De fapt, clădirea Guvernului nu este în mod necesar cel mai frumos loc din București. Fascinantă pentru toți cei care vin la București este Casa Parlamentului, acea clădire uriașă, care este un loc plăcut de vizitat, dar nu este neapărat cel mai plăcut loc de care trebuie să ai grijă, pentru că, în fiecare iarnă, există un anumit cost al încălzirii pe care Guvernul îl plătește, desigur. Deci, este impresionant pentru toți cei care vizitează”, a spus Ponta, la începutul întâlnirii.

În timpul discuțiilor, premierul a reluat ideea că este “foarte fericit” în privința cooperării politice și militare dintre România și Statele Unite ale Americii, dar nu este încă fericit în privința colaborării economice dintre cele două părți.

El a asigurat că întreaga clasă politică din România sprijină parteneriatul strategic cu SUA.

Președintele Comitetului pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentanților, Mac Thornberry, care a condus Delegația Congresului Statelor Unite ale Americii, a subliniat, la rândul său, că ambele partide politice din SUA sprijină puternic Parteneriatul special cu România și sunt hotărâte să dezvolte această colaborare și mai mult în viitor.

El a admis că relațiile economice trebuie să fie complementare legăturilor excelente de colaborare în domeniul securității.

Delegația Congresului Statelor Unite ale Americii s-a întâlnit, vineri, și cu președintele Klaus Iohannis și ministrul Apărării, Mircea Dușa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună