Ponta: Contestarea bugetului la CC va amâna majorarea pensiilor, sper însă să nu fie contestat
Contestarea proiectului de buget la Curtea Constituțională și neaplicarea acestuia din ianuarie va impune amânarea tuturor măsurilor adoptate, precum majorarea pensiilor și introducerea TVA de 9% la pachete turistice, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că speră ca bugetul să nu fie contestat
“Vreau să fac un singur apel la seriozitate și responsabilitate: înțeleg poziții politice și politicianiste uneori, însă vreau să transmit tuturor cetățenilor acestei țări că, în msura în care acest buget va fi contestat la Curtea Constituțională și nu va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015, toți cei care așteaptă pensiile mărite, subvențiile, cei care vând pachete de turism cu TVA redus vor aștepta degeaba și vor trebui să-i întrebe pe colegii care contestă la Curtea Constituțională de ce nu își primesc pensiile, de ce nu-și primesc alocațiile mărite conform noului buget. În măsura în care bugetul nu este în vigoare, se aplică 1 pe 12 din bugetul anterior, care nu prevedea aceste creșteri“, a spus Ponta, în plenul Parlamentului.
El a arătat că speră ca bugetul să fie în vigoare la 1 ianuarie și că declarația privind contestarea proiectului de buget a fost doar una politică, altfel toate prevederile trebuie amânate.
Ponta a mai apreciat că România va avea din nou, după doi ani, “un președinte legitim”, arătând că Guvernul stabil, bugetul adoptat și noul președinte legitim îl fac să creadă că România poate avea un nou an, 2015, mai bun decât ultimii zece.
PNL a decis să conteste la Curtea Constituțională legea bugetului de stat pe anul 2015, a anunțat, duminică, deputatul Eugen Nicolăescu, după ce plenul Parlamentului a adoptat proiectul de lege.
“Grupurile noastre parlamentare au luat decizia să conteste la Curtea Constituțională un asemenea buget, care este neconstituțional”, a spus Eugen Nicolăescu, după votul final dat în cazul proiectului bugetului de stat.
El a arătat că acest buget trebuie să prevadă, printre altele, principiile respectării angajamentelor internaționale.
Nicolăescu a susținut că bugetul de stat pe 2015 “continuă disiparea resurselor bugetare”.
El a mai spus că reprezentanții PSD “nu au înțeles nimic” din alegerile din 16 noiembrie și a adăugat: “fiecare pasăre pe limba ei piere, dar las-o să cânte”.
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2015 a fost adoptat, duminică, de Parlament, fiind înregistrate 339 de voturi “pentru” și 141 “împotrivă”.