Ponta confirmă neregulile la Nădlac-Arad: Sunt posibile rezilierea contractului și o nouă licitație
Proiectul de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac, finanțat și de către Uniunea Europeană, a fost licitat în condiții considerate de CE ca greșite, astfel că sunt posibile rezilierea contractului și o nouă licitație, a afirmat premierul Ponta, confirmând informațiile transmise anterior de MEDIAFAX.
“Sectorul Nădlac-Arad este un proiect care, din păcate, a fost conceput și licitat în condiții considerate de Comisia Europeană greșite și acolo, din acel motiv în special, Programul Operațional Sectorial de Transporturi a intrat în faza de presuspendare. Acolo – corecții financiare și posibil rezilierea contractului și o nouă licitație”, a spus Ponta la RTV. Agenția MEDIAFAX a anunțat încă din luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plățile solicitate de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) pentru un contract de construcție a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate “iregularități și suspiciuni de fraudă”.