Ponta către investitori: Vreau să punem capăt crizei politice și de luni să ne întoarcem la economie
Premierul Victor Ponta le-a spus reprezentanților mediului de afaceri că dorește ca duminică, prin votul la referendum, criza politică să se încheie, iar de luni problemele economice și financiare să redevină prioritatea principală, iar investitorii să beneficieze de stabilitate și predictibilitate.
Șeful Guvernului s-a întâlnit, marți, cu reprezentanții camerelor de comerț naționale și ai camerelor de comerț străine reprezentate în România. “Vroiam astăzi (…) să vă asigur că, duminică, criza politică se va încheia, într-un fel sau altul, prin decizia democratică a poporului român și că de luni ne întoarcem la problema numărul unu a oricărei țări europene în acest moment, și anume situația economică și financiară. În baza evaluării noastre, criza politică a influențat piața financiară, în special cursul de schimb, și de aceea duminică sunt la fel de dornic ca și dumneavoastră să punem capăt, într-un mod democratic, prin vot, unei crize politice și de luni să avem stabilitate, predictibilitate și coerență în actul economic, ceea ce cred că fiecare investitor privat, străin sau român, mai mare sau mai mic, își dorește pentru România”, a spus Ponta.