Ponta, către investitori: România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea. Avem cea mai mică taxare
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în replică la criticile pe care Consiliul Investitorilor Străini le-a făcut în privința noilor taxe pe care intenționează să le introducă Guvernul, că România nu poate fi El Dorado pentru toată lumea.
“O să mă văd cu dânșii, să-i conving”, a replicat Ponta.
El a spus că taxa pe construcțiile speciale, criticată de Consiliul Investitorilor Străini, este aplicată în toată Europa.
“Așa e în toată Europa. Noi nu putem fi aici El Dorado pentru toată lumea. Dacă așa se face în toată Europa? E vreo taxă care nu există în America sau în Europa? Avem cea mai mică taxare, cu excepția Bulgariei. Iertați-mă, dar noi avem o responsabilitate față de cetățenii acestei țări. Ce să fac? Să le tai pensiile și salariile? Să închid spitalele în continuare, cum s-a făcut în 2010? Cred că e greșit”, a spus Ponta.
El a precizat că atât Consiliul Investitorilor Străini, cât și Camera de Comerț Româno-Americană au pledat pentru ca România să aibă un acord cu FMI și Comisia Europeană.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro