Ponta a discutat cu Biden, la inițiativa oficialului SUA, despre parteneriatul strategic și securitate
Premierul Victor Ponta a avut, marți, o discuție telefonică cu vice-președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph Biden, la inițiativa acestuia, privind parteneriatul strategic și sescuritatea internațională, inclusiv situația din Afganistan, informează Guvernul român.
“La data de 21 octombrie 2014, prim-ministrul României Victor Ponta a avut o convorbire telefonică cu vice-președintele Statelor Unite ale Americii Joseph Biden, la inițiativa acestuia. Cei doi înalți oficiali au discutat despre modalitățile de dezvoltare a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii. Au fost abordate, în cadrul dimensiunii politico-militare și de securitate a Parteneriatului Strategic, teme actuale de pe agenda de securitate internațională, inclusiv problematica situației din Afganistan și pregătirea Misiunii “Resolute Support” a NATO care va înlocui Misiunea ISAF începând cu anul 2015“, se arată într-un comunicat.
Sursa citată mai precizează că premierul Victor Ponta a reafirmat faptul că România este și va rămâne un partener strategic de încredere al SUA, precum și determinarea părții române pentru consolidarea și dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic bilateral.