Politicienii se recalifică în forță: cine sunt primii mineri ai țării și primii hingheri ai țării
Dacă președintele Traian Băsescu folosea cu alte ocazii arma referendumului ca să scoată din joc Parlamentul, acum Guvernul folosește Parlamentul pe tema Roșia Montană ca să se scoată din joc pe sine însuși.
Premierul Victor Ponta a explicat că nu a adoptat o hotărâre simplă de Guvern pentru aprobarea directă a exploatării de la Roșia Montană (așa cum i-ar fi recomandat președintele), ci a recurs la un proiect de lege pe care l-a înaintat Parlamentului tocmai ca să se poată acoperi față de firma RMGC, care în cazul unui verdict parlamentar negativ n-ar mai putea da în judecată Guvernul spre a obține despăgubiri, din moment ce Guvernul a dovedit măcar că și-a dat silința, aprobând un proiect de lege, spre deosebire de precedentul guvern Boc.
Cu alte cuvinte, Victor Ponta sugerează o dezbatere parlamentară anume pentru îngroparea acestui proiect cu carențe legislative deja publice, unde alături de el însuși ar urma să voteze contra majoritatea aleșilor. (Cine protestează în piețe contra exploatării de la Roșia ar putea adăuga la aceasta și că Guvernul n-ar vrea să-și protejeze capul numai de furia RMGC în cazul respingerii proiectului, ci și de furia electoratului în caz că și-ar fi asumat aprobarea proiectului.)
Cât despre președinte, acesta susține că nu ar dori acum un referendum pe tema Roșia Montană “ca să nu deranjeze dezbaterea parlamentară”, dar că experiența eșuată a legii sănătății i-a dovedit că pentru orice proiect important trebuie cerut acordul societății – fie direct, printr-un referendum, fie prin intermediul aleșilor poporului.
Traian Băsescu, fostul adept al întoarcerii la popor, a respins și ideea primarului Sorin Oprescu de a supune la vot eutanasierea câinilor fără stăpân. În acest caz însă, motivul ține strict de dorința prezidențială de a arunca populist răspunderea (și furia populară) spre Guvern, căruia i-a cerut să adopte o OUG, necunoscând sau poate nedorind să spună că legile în vigoare permit deja de ani buni eutanasierea câinilor fără stăpân.
În treacăt fie zis, faptul că Crin Antonescu a aprobat ideea absurdă a lui Băsescu dovedește aceeași disponibilitate a politicienilor de a-și da cu părerea chiar când nu cunosc legile, cât și disponibilitatea lor de a folosi orice subiect pentru a da în posibilii adversari (în cazul lui Antonescu, comentatorii au vorbit de potențiala sa rivalitate în alegerile prezidențiale cu Sorin Oprescu, însă nici Victor Ponta nu merită ratat atunci când e vorba de recuperarea terenului pierdut de liberali în USL).