Poliția face curățenie de Paști. Rezultatul: amenzi de 3,5 mil. lei
Aproape 400 de infracțiuni au fost constatate și peste 13.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.500.000 de lei, au fost aplicate de către polițiști, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale premergător sărbătorilor de Paști.
În cursul zilei de vineri, 4 aprilie, peste 7.200 de polițiști din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliție rutieră și poliție transporturi au acționat, suplimentar față de dispozitivul curent, pentru prevenirea infracțiunilor de natură economică, a celor cu violență și a furturilor, precum și pentru prevenirea infracționalității stradale.
Astfel, în cea de-a patra zi a acțiunilor dispuse de Șeful Poliției Române pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale premergător sărbătorilor de Paști, au fost verificați 3.235 de agenți economici și 12.312 mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat 398 de infracțiuni, fapte pentru care sunt cercetate 467 de persoane. Din totalul infracțiunilor constatate, 99 sunt infracțiuni de evaziune fiscală.
De asemenea, polițiștii au aplicat 13.531 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 3.500.000 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 1.214 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, iar 1.033 dintre sancțiunile aplicate sunt prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Pentru abateri de la normele rutiere au fost aplicate 10.697 de sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 587 dintre sancțiunile aplicate sunt prevăzute de alte acte normative.
Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite și a sancțiunilor contravenționale aplicate, au fost confiscate sau indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 1.730.000 de lei.