Poliția dă jos hoții, cerșetorii și blatiștii din trenurile care merg de la București la Constanța
Peste 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la transporturi, în urma unei acțiuni desfășurate pe parcursul a trei zile, în trenurile care circulă pe magistrala București – Constanța.
În intervalul 1-3 iulie, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R., peste 100 de polițiști de la transporturi au acționat în zona stațiilor și triajele de cale ferată și în 141 de trenuri de călători care circulă pe magistrala București – Constanța.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat 2 persoane urmărite în temeiul legii, 12 persoane care practicau cerșetoria, 3 vânzători ambulanți neautorizați și 4 minori lipsiți de supraveghere.
Totodată, au fost identificați 254 de călători frauduloși, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe și suprataxe în valoare de 2.725 de lei.
De asemenea, au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, dintre care 26 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 28 la H.G. nr. 203/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și 3 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Valoarea totală a contravențiilor aplicate a fost de 10.830 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost de 180 de lei.