Home Actualitate PMB demarează lucrări de refacere a caro...
Actualitate

PMB demarează lucrări de refacere a carosabilului în mai multe zone aglomerate din Capitală

Primăria Municipiului București (PMB), prin Administrația Străzilor București, va demara, începând de luni, lucrări de reparații în carosabil și pe trotuare pe mai multe artere importante din Capitală, acestea urmând să fie desfășurate noaptea, anunță, sâmbătă dimineața, Municipalitatea.

PMB demarează lucrări de refacere a carosabilului în mai multe zone aglomerate din Capitală
PMB demarează lucrări de refacere a carosabilului în mai multe zone aglomerate din Capitală · Foto: Business Magazin

„Astfel, începând cu dată de 3 martie (luni – n.red.), vor fi efectuate reparații extinse în carosabil și pe trotuare pe Calea Călărașilor. Lucrările vor fi executate de Strabag și vor dura aproximativ două săptămâni”, conform PMB.

Începând cu dată de 9 martie, prin intermediul Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje, vor fi refăcute pavajele din zonele afectate de pe trotuarele aferente Bulevardului Unirii, între Piață Unirii și Piață Constituției. De asemenea, vor fi înlocuite dalele din granit de pe trotuarul din față magazinului Unirea și vor fi reparate trotuarele din zona str. Halelor, pe porțiunile afectate. Durata de execuție a lucrărilor va fi de aproximativ 30 de zile, menționează sursa citată.

Din dată de 20 martie, vor fi realizate lucrări de reparații în carosabil, frezare și asternere mixtură asfaltica, pe Bulevardul Corneliu Coposu. Lucrările vor fi executate de Strabag și se vor desfășura pe o perioada de aproximativ două săptămâni.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună