Home Afaceri Planurile importatorului valizelor care...
Afaceri

Planurile importatorului valizelor care atunci când au fost aduse pentru prima dată în România erau "ținute sub tejghea pentru că erau prea scumpe"

Samsonite, unul dintre cele mai populare branduri producătoare de valize și genți la nivel mondial, cu o istorie de peste 100 de ani, a ajuns la 25 de magazine în România. Singurul importator și distribuitor din România a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 6,9 milioane de euro și țintește un volum de aproape trei ori mai mare pe termen mediu. Strategia companiei mizează pe „cel mai mic…

Planurile importatorului valizelor care atunci când au fost aduse pentru prima dată în România erau "ținute sub tejghea pentru că erau prea scumpe"
Planurile importatorului valizelor care atunci când au fost aduse pentru prima dată în România erau "ținute sub tejghea pentru că erau prea scumpe" · Foto: Business Magazin

„Prima geantă Samsonite importată în România a fost adusă la magazinul Romarta; nici măcar nu a fost expusă la vânzare, era ținută sub tejghea pentru că era prea scumpă. Samsonite era un brand extrem de scump pentru România la acea vreme”, povestește Elena Bucur, manager de vânzări al GB Systems. Înainte de a aduce în România marca de valize, firma General Business Systems, deținută de omul de afaceri turc Kemal Bakirci, se ocupa cu distribuția de papetărie. Dar pentru că exista o cerere mare de genți de laptop, antreprenorul a profitat de lipsa acestui brand cunoscut la nivel mondial și în urmă cu 17 ani a făcut primii pași pentru a-l aduce pe piață. Pentru că avea deja o firmă, investiția inițială, cu o valoare de circa 50.000 de euro, s-a îndreptat spre achiziționarea de marfă, iar noua afacere a avut nevoie de doar câteva luni pentru a fi pusă pe roate, spune Bucur.

Samsonite International se poziționează ca un brand premium și deține în portofoliu produse variate – de la valize la borsete, portfarduri sau portofele, care pot fi găsite și în magazinele din România. Cel mai căutat produs la nivel local este valiza de călătorie din gama Base Hits, la prețul de 100 de euro, conform managerului de vânzări. Samsonite a început în urmă cu câțiva ani o expansiune puternică în România, ieșind din sfera mallurilor în spații stradale și în orașe mai mici, care nu sunt capitale de județ, așa cum este cazul municipiului Câmpina, din județul Prahova.Cele mai multe magazine Samsonite se găsesc în București – 10, dintre acestea majoritatea aflându-se în complexuri comerciale. S

ub brandul Samsonite, compania deține câte două unități în Iași și Constanța, dar și în orașe precum Brașov, Oradea, Sibiu, Suceava sau Cluj-Napoca, potrivit site-ului propriu. Conform managerului de vânzări, compania a încheiat 2016 cu un profit de un milion de euro și o cifră de afaceri de 6,9 milioane de euro, în creștere cu 7% față de anul anterior, când GB Systems a avut afaceri de 6,5 milioane de euro. Pentru acest an, compania își propune o cifră de afaceri cu 10%  mai mare decât în 2016; planurile vizează și deschiderea a 10 noi magazine în orașe în care au ajuns până acum.

Unul dintre obiectivele companiei este menținerea traseului ascendent, iar pentru următorii cinci ani Samsonite România are ca țintă să ajungă la pragul de 18 milioane de euro ca rulaje; la asta se adaugă „să ajungem în cât mai multe orașe din țară”, spune reprezentanta companiei. În principiu, compania are în vizor orașele de peste 50.000 de locuitori. Una dintre principalele strategii pe care Samsonite România s-a axat de-a lungul timpului a fost deviza „cel mai mic preț din lume”. Mai exact, managerul de vânzări afirmă că în România pot fi găsite produsele Samsonite cu cel mai mic preț la nivel mondial. „În acest moment, oricine își cumpără un produs Samsonite de la noi și găsește un preț mai mic în altă țară, plătim noi diferența, dar șansele sunt mici să se întâmple asta, pentru că avem cele mai mici prețuri pentru orice produs Samsonite”, declară Elena Bucur. Conform site‑ului propriu, garanția celui mai mic preț se acordă pentru 90 de zile de la achiziționarea produsului.

Vorbind despre piața în care activează, Bucur afirmă că „nu există date oficiale pentru că sunt foarte multe produse non branded și, în acest context, avem o piață a cărei valoare nu o poate estima nimeni”. Conform Ziarului Finanicar, piața valizelor și  genților de călătorie a crescut în ultimii ani, dat fiind apetitul tot mai mare al românilor pentru călătorii, acest segment fiind estimat la câteva zeci de milioane de euro. Unul dintre concurenții Samsonite pe acest segment este Lamonza. Pe plan local, marca se află în portofoliul Azad Entreprises, cu o activitate de peste 15 ani pe piața locală; firma este specializată în importul și distribuția produselor de larg consum. Compania deținută de omul de afaceri iordanian Osama Saffarini are un portofoliu de peste 1.500 de produse, sub umbrela a șase mărci din patru domenii, iar printre principalii săi clienți se numără Metro, Carrefour, Selgros și Cora.

Oportunitățile acestui segment de piață sunt numeroase, crede reprezentanta GB Systems, iar cele mai importante ar fi legate de potențialul pieței și educația oamenilor, „care încep să caute produse de calitate în detrimentul no name-urilor și produselor de proastă calitate”. De asemenea, un alt avantaj al acestui tip de afacere în România este dat de creșterea pieței de e-commerce, adaugă tot ea. Pe de altă parte, printre punctele slabe ale acestui domeniu pe plan local se află „legislația în continuă schimbare, care nu încurajează antreprenoriatul și descurajează angajatorii corecți”, ține să precizeze Elena Bucur.

La nivel internațional, Samsonite are o istorie presărată cu peripeții: de la experiența falimentului, la vânzări record de circa 2,4 miliarde de dolari – la sfârșitul anului 2015. Brandul american a fost înființat de Jesse Shwayder în 1910, în Colorado, iar prima sa denumire – „Samson” – făcea trimitere la personajul biblic, remarcabil prin forța sa incredibilă.

Termenul „Samsonite” a început să fie folosit în perioada anilor ’40, iar 25 de ani mai târziu compania a preluat oficial acest nume. După mai multe schimbări de proprietar, în 2005 compania a fost cumpărată de Marcello Bottoli, fostul director executiv al Louis Vuitton, care a salvat-o de la faliment și a ridicat-o din criza în care se afla de circa trei ani. Patru ani mai târziu, Samsonite a fost preluată de fondul de investiții CVC Capital Partners pentru 1,7 miliarde de dolari, iar în 2009 a fost listată la bursa de la Hong Kong, cu o ofertă publică inițială de 1,25 miliarde de dolari.

În 2015, Samsonite International a raportat vânzări nete de circa 2,4 miliarde de dolari, în creștere cu circa 12% față de anul anterior. Ultima mișcare amplă a brandului a fost realizată în urmă cu un an, când grupul a prelut producătorul american de genți de călătorie de lux Tumi, pentru 1,8 miliarde de dolari, operațiune care, potrivit analiștilor, îi va oferi Samsonite posibilitatea de a se extinde pe piața chineză a articolelor de lux.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună