Pink Martini revine la București, pe 4 octombrie, împreună cu solista China Forbes. Care sunt prețurile biletelor - VIDEO
Trupa Pink Martini revine, pe 4 octombrie, la Sala Palatului din București, pentru o nouă aventură muzicală, de data aceasta alături de solista China Forbes, informează organizatorul concertului, Events.
Acordurile jazz, pop, muzică clasică și latino vor răsuna la București într-un concert specific Pink Martini. Trupa revine în acest an în România alături de solista China Forbes, nici ea străină de aceste meleaguri, potrivit unui comunicat remis luni agenției MEDIAFAX de Events.
Sala Palatului va răsuna pe melodii deja consacrate, dar și pe piesele celui mai recent album, “Dream a little dream”. Albumul de studio cu numărul opt, apărut în 2014, este prima lansare internațională a Sofiei, Melaniei, Armandei și August von Trapp, adevărații strănepoți ai căpitanului și ai Mariei von Trapp din celebrul musical “The Sound of Music” din 1965. De doi ani, atrași de Thomas Lauderdale în Oregon, cei patru frați au fost invitații speciali ai Pink Martini. Colaborarea a creat unele dintre cele mai frumoase armonii dintre ei și aranjamentele fantastice ale pianistului Thomas Lauderdale.
“Până când nu te iubeam”, melodie românească cântată în original de Maria Tănase, face acum parte din lista pieselor reinterpretate de Pink Martini în stilul caracteristic trupei. Aceasta a fost lansată în 2013 în limba română, pentru a omagia centenarul nașterii Mariei Tănase, iar versurile au fost cântate de Storm Large, solista ce îi acompania pe cei de la Pink Martini în acel moment. În loc de un simplu salut de revedere, cuvintele rostite pe scenă au fost: “Sper că vom reveni în București și că, atunci când o vom face, Roșia Montană să fie la fel de frumoasă și verde!”.
Trupa Pink Martini a fost înființată în 1994, în orașul Oregon, Portland, orașul natal al lui Thomas Lauderdale, liderul trupei. În acea perioadă, acesta era activ în lumea politică, iar participările sale la diferite evenimente caritabile l-au convins că poate fonda o mică orchestră alături de care să combată zgomotul și suntele mediocre pe care unii le puneau sub titulatura muzicii. Odată cu înființarea trupei care explorează fiecare sunet al lumii și care îmbină stilurile musicale cu măiestrie, Thomas Lauderdale s-a retras din viața politică și s-a concentrat pe acest proiect.
Biletele pentru concertul de la București vor fi puse în vânzare luni și vor putea fi cumpărate până pe 17 mai inclusiv, “în presale”, cu excepția categoriei VIP, la 108 lei, 130 de lei, 171 de lei și 198 de lei, în funcție de categorie. Începând cu 18 mai, tichetele costă 120 de lei, 145 de lei, 190 de lei, 220 de lei și 250 de lei pentru categoria VIP.
Copiii cu vârsta de până în 3 ani vor avea acces gratuit.
Biletele pot fi cumpărate de pe www.eventim.ro și din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV).
Trupa Pink Martini a concertat de mai multe ori în România în ultimii ani, cel mai recent în octombrie 2013.