Home Actualitate Piloții Air France ies în stradă, pe fon...
Actualitate

Piloții Air France ies în stradă, pe fondul impasului în negocierile pentru încetarea grevei

Impasul din cadrul companiei Air France cu privire la proiectul de dezvoltare a filialei low-cost Transavia continua marți, activitatea aeroporturilor fiind în continuare afectată în cea de-a noua zi a grevei piloților, care au ieșit pentru prima oară în stradă.

Pentru prima oară de la începutul grevei, piloții au participat marți, în uniforme, la un protest, în apropiere de sediul Adunării Naționale (Parlamentul) de la Paris.

În acest context, Air France prevede să asigure aproape jumătate din zboruri (48%), un procent ușor crescut față de situația înregistrată în cursul zilei de luni. Conducerea companiei a estimat o rată a greviștilor de 57 la sută, în scădere cu participarea înregistrată luni (65 la sută).

De la 15 septembrie, mai mult de jumătate dintre avioanele companiei sunt blocate la sol. Aceasta este cea mai lungă grevă, din 1998.

Premierul Manuel Valls a făcut, marți, un nou apel la înceterea grevei. “Această grevă nu are niciun motiv, dăunează imaginii Franței și reprezintă un real pericol pentru companie”, a declarat el, cerându-le piloților să “analizeze propunerile lansate de conducerea” Air France.

Statul francez deține aproape 16% din acțiuni în cadrul grupului franco-olandez Air-France KLM.

O soluție pentru depășirea crizei părea să se contureze luni, însă anunțul transmis sindicatelor de directorul Air-France-KLM, Alexandre de Juniac, privind suspendarea până în decembrie a proiectului de dezvoltare în Europa a filialei low-cost Transavia, nu a fost aprobat de piloți.

În urma acestei “ultime propuneri” a conducerii, piloții greviști și-au înăsprit tonul și au cerut suspendarea totală a proiectului Transavia Europe. Sindicatul SNPL AF Alpa, din care fac parte manjoritatea piloților Air France, a anunțat că propunerea nu reprezintă nicio garanție cu privire la riscurile de “dumping social” în interiorul grupului.

Directorul Air-France-KLM, Alexandre de Juniac, a subliniat, luni seară, miza proiectului și a reafirmat că “nicio companie nu este eternă”. “Am propus piloților suspendarea proiectului până la sfârșitul anului, pentru a lăsa timp discuțiilor, negocierilor”, a declarat de Juniac. “Dacă nu ajungem la un dialog și la un acord profitabil pentru ambele părți, vom fi nevoiți să ne oprim”, a adăugat el.

Dezvoltarea filialei low-cost în Europa îngrijorează sindicatele, care cer un contract unic pentru piloții din cadrul grupului, indiferent de marcă (Air France, Transavia sau Hop) în vederea securizării locurilor de muncă în Franța.

Pe de altă parte, greva “provoacă pierderi care ajung la 20 de milioane de euro pe zi”, potrivit conducerii Air France.

La rândul său, sindicatul național al agențiilor de voiaj (Snav) a evaluat la aproape cinci milioane de euro costurile suplimentare provocate de suspendarea a mai mult de jumătate din traficul Air France, în prima săptămână de grevă. “La momentul potrivit, Snav va cere Air France compensații pentru aceste pierderi”, a avertizat sindicatul.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună