PIB-ul Chinei a crescut cu 7,3% în trimestrul trei, cel mai lent ritm după primul trimestru din 2009
China a înregistrat în trimestrul al treilea o creștere economică de 7,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, fiind cu 0,1 puncte procentuale peste așteptările analiștilor, dar cel mai lent ritm după cel din primul trimestru al anului 2009, transmite Bloomberg.
Creșterea PIB a fost susținută de cererea mai mare pentru exporturi și servicii și justifică intenția guvernului de la Beijing de evitare a unor măsuri de stimulare mai ample decât cele adoptate în ultimele luni, potrivit Bloomberg.
Liderii chinezi au relaxat controlul asupra achizițiilor de locuințe, iar banca centrală a suplimentat lichiditățile puse la dispoziția băncilor, pentru a contracara încetinirea creșterii economice, provocată de reducerea cererii pe piața imobiliară.
“Creșterea economică a fost susținută de exporturi decente și de faptul că cererea internă este mai mult decât cea de pe piața imobiliară”, a declarat Louis Kuijs, economist șef la divizia din China a Royal Bank of Scotland Group, în Hong Kong.
Producția industrială a urcat cu 8% în septembrie, față de aceeași perioadă a anului trecut, comparativ cu un avans de 7,5% anticipat de analiști și cel de 6,9% consemnat în august, cel mai lent din peste cinci ani.
Vânzările de retail au crescut la rândul lor cu 11,6% în termeni anuali, fiind aproape de așteptările analiștilor, dar sub ritmul de 11,9% înregistrat în august.
Premierul Li Keqiang și-a exprimat preferința pentru reforme care să stimuleze economia, iar guvernatorul băncii centrale s-a angajat să mențină o politică monetară prudentă. Președintele Xi Jinping a declarat în luna mai că țara are nevoie să se adapteze la un ritm “normal” de creștere economică.
“Guvernul a reiterat că nu vor fi aplicate măsuri ample de stimulare, iar datele de astăzi vor întări această intenție”, consideră Zhu Haibin, economist șef în China la JPMorgan Chase, în Hong Kong.
Față de trimestrul al doilea, creșterea PIB, ajustată sezonier, a fost de 1,9%, comparativ cu așteptările analiștilor de 1,8% și avansul de 2% înregistrat în trimestrul precedent.