PIB-ul a urcat în trimestrul al treilea cu 1,4% față de T2 și cu 3,6% față de T3 2014. În primele nouă luni avansul a fost de 3,7%
Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat în trimestrul al treilea o creștere cu 1,4% în termeni reali față de trimestrul anterior și cu 3,6% comparativ cu același trimestru al anului trecut, iar în primele nouă luni creșterea economică s-a situat la 3,7%, potrivit datelor "semnal" ale INS.
“În trimestrul III 2015, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul intern brut a crescut cu 1,4%. Față de același trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 3,6%. În perioada 1.I-30.IX 2015, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2014, Produsul intern brut a crescut cu 3,7%”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
Creșterea economică a fost aceeași atât pe serie brută, cât și pe serie ajustată sezonier.
Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării PIB pentru trimestrul al treilea în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a PIB pentru trimestrul al doilea, publicată pe 7 octombrie.
Astfel, PIB-ul aferent trimestrului al doilea a stagnat față de primele trei luni, fiind revizuită creșterea de la 0,1%.
În primul semestru, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,8%, atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier.
Comisia Europeană și-a îmbunătățit estimările în prognoza de toamnă privind creșterea economică României, care va accelera în acest an și în 2016 la 3,5%, respectiv 4,1%, susținută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă.
Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creștere a PIB de 2,5%. Estimările Comisiei Naționale de Prognoză indică un avans de 3,3%, iar FMI anticipează un avans de 3,4%.