PIAȚA IMOBILIARĂ: Prețul mediu al locuințelor a crescut. Care sunt prețurile în cele mai mari orașe din țară
Prețul mediu al locuințelor din cele mai importante cinci orașe din țară a crescut în februarie pentru a doua lună consecutiv, avansul fiind superior celui din ianuarie, respectiv 1,8% la 919 euro/mp, pe fondul scumpirii apartamentelor vechi și ieftinirii celor noi.
“După un 2013 în care apartamentele scoase la vânzare în întreaga țară s-au ieftinit mai mult decât în 2012 și 2013 la un loc (cu 8,2%, față de 4% și, respectiv, 1,3%), la începutul lui 2014 piața dă semne de revenire. Dacă în ianuarie a avut loc un avans de 0,6% la nivel național, conform indicelui imobiliare.ro, în februarie prețul mediu cerut de către vânzători a consemnat o creștere de 1,8%, de la 903 până la 919 euro pe metru pătrat util”, potrivit unui studiu al portalului imobiliar imobiliare.ro.
Față de perioada similară a anului trecut, pretențiile proprietarilor sunt, însă, în medie, cu 5,5% mai reduse. În a doua lună din 2014, marile orașe ale țării au consemnat un trend general ascendent al prețurilor pe segmentul apartamentelor vechi, în vreme ce unitățile locative nou-construite au continuat în general să se ieftinească.
În București, prețul mediu solicitat de proprietari este de 1.058 de euro pe metru pătrat util, cu 0,3% mai puțin decât în ianuarie (1.061 de euro pe metru pătrat util) și cu 3,7% sub media valabilă în februarie 2013. Apartamentele vechi s-au scumpit în ultima lună cu 0,4%, de la 987 la 991 de euro pe metru pătrat util, dar sunt cu 2,8% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni. Locuințele noi, pe de altă parte, s-au ieftinit în februarie cu 1,9%, până la un nivel de 1.163 de euro pe metru pătrat util (de la 1.186 de euro pe metru pătrat util, la finele lui ianuarie), dar sunt mai scumpe cu 6,2% decât în perioada similară a anului trecut.
În Brașov, valoarea medie de listare pentru locuințele noi și vechi a crescut cu 1,3%, de la 822 la 833 de euro pe metru pătrat, situându-se cu 3,4% sub nivelul consemnat în februarie 2013. Tendința ascendentă a fost dictată în mod exclusiv de vânzătorii de apartamente vechi, care au urcat prețurile cu 2,4%, de la 808 la 827 de euro pe metru pătrat, nivel cu 2,5% mai mic decât cel din a doua lună a anului trecut. Unitățile din ansamblurile rezidențiale noi s-au ieftinit în februarie cu 3,3%, de la 901 la 871 de euro pe metru pătrat – valoare cu 6,3% mai mică decât în 2013.
Prețurilor apartamentelor din Cluj-Napoca au crescut cel mai mult în ultimele 28 de zile, respectiv cu 5,4%, la 862 de euro pe metru pătrat. Față de perioada similară a anului trecut a fost consemnată o scădere cu 4,8%. Apartamentele vechi au înregistrat în februarie o creștere de preț de 0,3% (de la 978 la 981 de euro pe metru pătrat) și sunt acum cu 1,1% mai scumpe decât în 2013.
Dintre toate marile orașe analizate, Clujul este singurul în care vânzătorii de apartamente noi au majorat prețurile în ultima lună, avansul fiind de 6,9% (de la 715 la 764 de euro pe metru pătrat util). Acesta a contribuit la îngustarea diferenței față de perioada similară din 2013, nivelul actual de preț fiind cu 10,5% mai mic.
În Constanța, valoarea medie de listare pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-a diminuat cu 0,5% în februarie, de la 853 la 849 de euro pe metru pătrat util, astfel că prețul mediu este cu 2,9% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele arată că apartamentele vechi s-au scumpit cu 0,6% (de la 837 la 842 de euro pe metru pătrat) și sunt cu 2,8% mai ieftine decât în 2013, iar cele noi au consemnat un declin de 1,8% (de la 891 la 875 de euro pe metru pătrat), iar prețul valabil în prezent este cu 3,2% mai mic decât în februarie 2013.
Și în Iași, la fel ca în București, proprietarii au ajutat prețurile în februarie față de ianuarie, în acest caz cu un procent de 1,8%, de la 820 la 805 euro pe metru pătrat util, față de februarie anul trecut scăderea fiind de 5,1%. și aici, locuințele vechi s-au scumpit (cu 1,1%, de la 746 la 754 de euro pe metru pătrat), astfel că nivelul de preț valabil în prezent se situează cu 3,3% sub cel consemnat anul trecut. Pe segmentul unităților locative nou-construite, Iațiul a înregistrat cea mai mare scădere, de 6,3%, de la 971 de euro la finele lui ianuarie. Prețul actual, de 910 euro pe metru pătrat util, este cu 2,4% mai mic decât cel din urmă cu 12 luni.
Tot scădere a fost raportată și pentru prețul mediu al locuințelor din Timișoara în februarie. Scădere a fost de 0,2% față de ianuarie (de la 807 la 805 euro pe metru pătrat), dar comparativ cu perioada similară a anului trecut, Timișoara este singurul oraș unde prețurile sunt mai mari, la o diferență de 2,3%.