Piața energiei electrice va fi complet liberalizată din 1 ianuarie 2021 și nu de la 1 iulie 2021
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a elaborat două proiecte de ordin care prevede liberalizarea totală a pieței de energiei electrică de la 1 ianuarie 2021 și nu începând cu 1 iulie 2021.
ANRE poate obliga Hidroelectrica și Nuclearelectrica să vândă până la 65% din energia electrică produsă în perioada 1 iulie 2020-31 decembrie 2020, la preț reglementat, la care se poate adăuga o rată de profit de maximum 5%.
Conform noului calendar, perioadele de aplicare a prețurilor reglementate, conform ordinului, sunt următoarele: prima perioadă de aplicare 01.01.2020 – 30.06.2020; a doua perioadă de aplicare 01.07.2020 – 31.12.2020.
Totodată, producătorii care dețin/exploatează comercial unități/grupuri dispecerizabile în cogenerare și care beneficiază de schema de sprijin de tip bonus, dar și cei care dețin/exploatează comercial unități/grupuri dispecerizabile termoenergetice și cu motoare de ardere intensă, vor fi de asemenea obligați să livreze furnizorilor energie electrică la preț reglementat.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro