Petrecerea s-a terminat: Vine o nouă CRIZĂ. FMI anunță un nou dezastru, o furtună financiară perfectă care va avea urmări catastrofale
Șefa Fondului Monetar Internațional Christine Lagarde a avertizat că regulile care stau la baza comerțului mondial „riscă să fie distruse” de forțele protecționiste, potrivit Financial Times.
Lagarde a avertizat cu privire la amenințarea în creștere a unui război mondial și la creșterea rapidă a datoriilor publice și private la nivel mondial. Șefa FMI a subliniat însă că economia mondială își continuă creșterea solidă și că rămâne optimistă cu privire la restul acestui an și la 2019.
Comentariile acesteia vin cu o săptămână înainte ca miniștrii de finanțe din întreaga lume să se reunească în Washington pentru a discuta despre „norii negri care se adună la orizont”, după cum a declarat Lagarde.
Fondul Monetar Internațional (FMI) apreciază că datoriile Chiniei s-au umflat atât de mult încât pot pune în pericol stabilitatea financiară globală.
Cu alte cuvinte, una dintre cele mai prestigioase instituții financiare internaționale avertizează că din China ar putea veni o nouă criză financiară.
Un prezicător mai puțin mainstream decât FMI crede că următoarea criză va veni din Occident, de la mari companii din topul Fortune 500. Marea criză financiară din 2007-2008, care a explodat în SUA sub presiunea creditelor ipotecare subprime și a prăbușirii băncii de investiții Lehman Brothers, nu a fost prezisă de instituții consacrate, ci de câțiva analiști ca Nouriel Roubini și Raghuram Rajan, fost economist-șef al FMI între 2003 și 2006 și guvernator al băncii centrale a Indiei între 2013 și 2016. Criza i-a făcut pe aceștia celebri și a redus credibilitatea în bănci centrale precum BCE, care n-a recunoscut furtuna financiară nici când aceasta i-a spart ușa.