Home Actualitate Petre Daea, ministrul Agriculturii, după...
Actualitate

Petre Daea, ministrul Agriculturii, după discuțiile cu omologul său din Ucraina: România restricționează importul de cereale din Ucraina și intensifică controalele în vami

România a decis să restricționeze importul de cereale din Ucraina și să intensifice controalele în vămi, pentru a proteja fermierii români afectați de comerțul cu cereale și semințe oleaginoase, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea, în urma discuției purtate online…

Petre Daea, ministrul Agriculturii, după discuțiile cu omologul său din Ucraina: România restricționează importul de cereale din Ucraina și intensifică controalele în vami
Petre Daea, ministrul Agriculturii, după discuțiile cu omologul său din Ucraina: România restricționează importul de cereale din Ucraina și intensifică controalele în vami · Foto: Business Magazin

România a decis să restricționeze importul de cereale din Ucraina și să intensifice controalele în vămi, pentru a proteja fermierii români afectați de comerțul cu cereale și semințe oleaginoase, a anunțat ministrul Agriculturii, Petre Daea, în urma discuției purtate online cu omologul său ucrainean, Mikola Solski.

La discuții a participat și președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu.

În cadrul convorbirii, Petre Daea i-a transmis omologului său ucrainean că statul român va implementa măsuri de securizare suplimentară (sigilare și monitorizare) pentru mijloacele de transport care tranzitează teritoriul României către state terțe, pentru protejarea fermierilor români care se confruntă cu dificultăți din cauza fluxului de cereale ucrainene.

Ministrul român a subliniat că România, ca stat membru UE, susține demersurile Comisiei Europene de sprijinire a Ucrainei în fața agresiunii ruse și va asigura în continuare tranzitul cerealelor din această țară către state terțe și rutele comerciale tradiționale.

Totodată, ministrul Agriculturii a solicitat autorităților ucrainene să identifice rapid soluții pentru restricționarea exporturilor de cereale și semințe oleaginoase (floarea-soarelui, rapiță) către România, având în vedere dificultățile întâmpinate de fermierii români.

România instituie de astăzi controale direct în vamă, coordonate de către ANSVSA, pentru toate produsele agroalimentare venite din Ucraina, cu prelevare de probe pentru determinarea calitativă în conformitate cu legislația europeană, si nu la destinație cum se întâmpla până acum.

Decizia a fost luată având în vedere că într-o altă țară europeană au fost descoperite niveluri de pesticide peste limita admisă în UE.

Pe parcursul discuțiilor, ministrul Mikola Solski a fost informat că cinci state membre UE, respectiv România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Slovacia, au cerut Comisiei Europene modificarea Regulamentului 870/2022, astfel încât să fie asigurat culoarul de tranzit către țări terțe, fără a afecta fermierii din statele de graniță.

Cei doi oficiali au convenit să aibă o întâlnire față în față, vineri, 21 aprilie, la București.

Polonia, Ungaria și Slovacia au interzis importul de produse agricole din Ucraina, fapt ce a pus presiune pe Comisia Europeană, care a anunțat că vine cu un nou pachet de sprijin pentru fermierii din UE afectați de un aflux de produse agricole ucrainene.

Pierderile suferite de aceste țări ar fi, potrivit fermierilor, de 417 mil. euro, iar Comisia Europeană a oferit compensații de 56,3 mil. euro. România a primit 10,05 mil. euro, sumă pe care Petre Daea, ministrul agriculturii, a promis că o va dubla cu bani de la bugetul de stat.

Din cauza războiului, Ucraina, țară cu recolte ridicate de cereale, exportă acum în UE, mai ales în Est, față de exporturile din trecut spre Africa sau Asia. Însă prețul mic al cerealelor ucrainene (de dumping, spun fermierii europeni), determinat de condițiile de piață, îi pun în dificultate pe agricultorii autohtoni.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună