Home Actualitate Petiție online "Vrem Guerrilla înapoi! "...
Actualitate

Petiție online "Vrem Guerrilla înapoi! ", semnată de sute de persoane și adresată CNA

O petiție online intitulată "Vrem Guerrilla înapoi!" a fost lansată de echipa Guerrilla, fiind semnată de sute de persoane și adresată Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), care va scoate în noiembrie la concurs mai multe licențe libere, între care și cele care au aparținut acestui radio.

“Suntem oamenii care au făcut Guerrilla. 11 ani. Și ne place Radioul. Rău, rău de tot. Acum, după doi ani fără aer în urma unui război care nu era al nostru, avem șansa să ne recăpătăm suflul: în noiembrie, CNA scoate la concurs licențele de emisie pentru frecvențele care ne-au fost tuturor suflet, casă și masă ani de zile”, se spune în petiția “Vrem Guerrilla înapoi!”.

Potrivit acesteia, echipa Guerrilla se va prezenta la concursul CNA cu cel mai frumos și mai potrivit proiect pentru ele: Radio Guerrilla. “Un radio al independenței editoriale și muzicale, al atitudinii civice și al culturii urbane. Știm ce vrem, o să-l susținem din tot sufletul, dar credem că am fi mai convingători dacă v-am avea alături și pe voi, Grupul Consumatorilor de Radio Guerrilla. Semnați petiția «Vrem Guerrilla înapoi!» și vă vom lua cu noi la ședință: o să prezentăm membrilor CNA semnăturile voastre. Mulțumim și nu uitați: binili învinge! Trebuie”, se mai spune în petiția echipei Guerrilla adresată fanilor acestui post de radio și publicată pe site-ul petitieonline.com.

Până în momentul difuzării acestei știri, petiția a fost semnată de peste 700 de persoane.

Licențele pe care a emis Radio Guerrilla vor fi scoase la concurs, începând din 17 noiembrie, alături de alte frecvențe de radio libere, potrivit unei decizii luate, recent, de Consiliul Național al Audiovizualului.

CNA a retras toate licențele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deținea oficial – Realitatea Media SA -, ci de o alta – Expresiv SA. Legea audiovizualului prevede că CNA retrage licența audiovizuală dacă se încalcă normele privind regimul proprietății.

Decizia CNA luată pe 19 septembrie 2013 a implicat toate cele 24 de licențe audiovizuale ale Radio Guerrilla (23 de licențe terestre și o licență de satelit) pe care Realitatea Media SA le deținea.

Ulterior, CNA a scos la concurs cele 23 de licențe terestre ale Radio Guerrilla, însă, în data de 19 noiembrie 2013, Consiliul a decis să amâne concursul pentru frecvențele pe care a emis Radio Guerrilla până la soluționarea situației juridice a acestora.

Societatea Realitatea Media a pierdut însă, pe 19 iunie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), procesul în care cerea anularea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului prin care au fost retrase licențele Radio Guerilla, hotărârea instanței fiind definitivă.

Odată cu încheierea acestui litigiu, licențele pe care a emis Guerrilla pot să fie scoase la concurs de Consiliul Național al Audiovizualului, fapt care urmează să se întâmple în această toamnă, după cum au stabilit deja membrii CNA.

Totodată, Liviu Mihaiu a declarat pe 19 iunie, pentru MEDIAFAX, comentând decizia instanței prin care Realitatea Media a pierdut definitiv licențele Radio Guerrilla, că va strânge echipa Guerrilla și va merge la Consiliul Național al Audiovizualului cu cel mai bun proiect, pentru a lua înapoi frecvențele.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună