Home Actualitate Petiția prin care 1,1 milioane de persoa...
Actualitate

Petiția prin care 1,1 milioane de persoane cer Braziliei să-i acorde azil lui Snowden a fost depusă

Site-ul de petiții Avaaz a depus în mod simbolic, joi, 1,1 milioane de semnături provenind din întreaga lume la sediul Ministerului de Externe, la Brasilia, cerând ca Brazilia să îi acorde azil informaticianului american Edward Snowden.

Petiția prin care 1,1 milioane de persoane cer Braziliei să-i acorde azil lui Snowden a fost depusă
Petiția prin care 1,1 milioane de persoane cer Braziliei să-i acorde azil lui Snowden a fost depusă · Foto: Business Magazin

 “Guvernul Braziliei a spus că are nevoie de o solicitare oficială din partea lui Snowden pentru a-i acorda azilul. Astăzi (joi), peste un milion de persoane au făcut ceea ce Snowden nu poate să facă, și anume au prezentat această solicitare în numele său”, a declarat joi Ricken Patel, directorul Avaaz, citat într-un comunicat.

Snowden este informaticianul aflat la originea dezvăluirilor unor programe secrete de supraveghere ale Agenției Naționale americane pentru Securitate (NSA).

La Brasilia, trei membri Avaaz, purtând capete uriașe reprezentându-i pe președinții american Barack Obama și brazilian Dilma Rousseff, dar și pe Snowden, au sosit în fața Ministerului de Externe însoțiți de tineri care păreau că poartă lăzi cu liste de semnatari.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună