Peste 26.000 de români, dublu față de 2011, au mers anul trecut în Dubai. Cât au cheltuit pe vacanțe
Peste 26.000 de români au călătorit anul trecut în Dubai, de două ori mai mulți decât în 2011, și au cheltuit mai mult de 40 de milioane de euro, creșterea fiind explicată prin ieftinirea tarifelor de cazare, simplificarea procedurii de obținere a vizelor și prin introducerea unei noi linii aeriene.
“Emiratul din Golfului Persic este preferat de vedete și expați, iar în afară de segmentul de consumatori de turism cu venituri mari, Dubaiul intră și în topul preferințelor salariaților marilor corporații. Media de vârstă a acestora este între 35 și 45 de ani, iar veniturile sunt medii sau peste medie. Un alt segmet sunt turiștii interesați de vacanțe exotice, care deși nu au venituri mari, achiziționează pachetele în Dubai în perioadele în care acestea sunt în early booking”, a declarat agenției MEDIAFAX Mircea Vladu, directorul executiv al Prestige Tours, touroperatorul grupului Happy Tour, prin intermediul căruia au mers anul trecut în Dubai aproximativ 3.500 de români.
El spune că până la apariția crizei mondiale, Dubaiul era o destinație ultra-exclusivistă, iar un pachet turistic pentru o săptămână costa 4.000-5000 de euro. Pe fondul crizei și al interesului manifestat de turoperatorii din întreaga lume, hotelierii au redus prețurile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro