Peste 240.000 de persoane au protestat în Polonia împotriva Guvernului, susținând locul țării în UE
Peste 240.000 de persoane au manifestat sâmbătă în Varșovia pentru ca Polonia să își păstreze locul în Uniunea Europeană, amenințat, potrivit acestora, de politica conservatorilor aflați la putere, a anunțat primarul capitalei poloneze, citat de site-ul publicației Le Monde.
Acest protest este unul dintre cele mai importante din Polonia de la căderea regimului comunist, în anul 1989.
Organizat la apelul inițiativei civice Comitetul de apărare a democrației (KOD), protestul a reunit reprezentanți din majoritatea partidelor de opoziție parlamentare, printre ele numărându-se Platforma civică (PO, liberal), Nowoczesna (liberal) și Partidul Țărănesc (PSL), precum și formațiuni extraparlamentare, precum Partidul Social-Democrat (SLD) și Partidul Verzilor, sub sloganul “Noi suntem și vom rămâne în Europa”.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro