Peste 20.000 de oameni pot fi afectați după ce o companie uriașă a intrat în FALIMENT. Cum s-a ajuns în această situație
Compania British Steel a fost plasată în lichidare judiciară, punând în pericol 5.000 de locuri de muncă și amenințând alte 20.000 din cadrul lanțului de aprovizionare, informează BBC. Măsura vine în urma neînțelegerilor apărute în discuțiile de salvare dintre guvernul…
Compania British Steel a fost plasată în lichidare judiciară, punând în pericol 5.000 de locuri de muncă și amenințând alte 20.000 din cadrul lanțului de aprovizionare, informează BBC.
Măsura vine în urma neînțelegerilor apărute în discuțiile de salvare dintre guvernul britanic și proprietarul companiei, Greybull. Compania a cerut inițial guvernului britanic un împrumut ce se ridica la suma de 75 de milioane de lire, reducându-și ulterior solicitarea la 30 de milioane de lire, după ce Greybull a fost de acord să aloce o sumă mai mare, potrivit unei surse apropiate negocierilor. Aceleași surse au declarat că guvernul britanic a fost reticent în a aloca o sumă mai mare deoarece fondurile ar putea ajunge la Greybull, în cazul eșuării afacerii.
British Steel are aproximativ 5.000 de angajați, dintre care mai mult de 3.000 în Anglia, iar restul în Franța, Țările de Jos și diferite birouri de vânzări din întreaga lume.