Peste 1,5 milioane de numere de telefon au fost portate din 2008 până acum, cele mai multe în 2014
Peste 1,5 milioane de numere de telefon au fost portate din octombrie 2008 până la finele lunii octombrie a acestui an, cele mai multe portări fiind înregistrate în 2014 și peste 70% pe segmentul telefoniei mobile, potrivit datelor anunțate de autoritatea de reglementare în telecom (ANCOM).
Astfel, conform datelor ANCOM, 2014 este anul în care s-au portat cele mai multe numere – 357.606, ceea ce înseamnă că, în medie pe lună, 39.734 de numere și-au schimbat rețeaua, dar nu și posesorul. În luna iulie 2014 s-au efectuat cele mai multe portări de la lansarea acestui serviciu – 55.544.
Datele statistice arată că cei mai interesați să își păstreze numărul de telefon sunt utilizatorii cu abonament (aproximativ 70% din total), în timp ce doar 30% dintre cei ce au ales să își schimbe furnizorul de servicii folosesc cartele preplătite.
În segmentul telefoniei mobile, Vodafone continuă să fie operatorul cu cele mai multe numere primite în rețea prin portare – 361.282 de numere, urmat de Orange cu 339.590 de numere, Telekom Romania cu 305.219 de numere și RCS & RDS cu 115.736 de numere.
În cazul telefoniei fixe, 35 de furnizori au primit cele 442.472 de numere portate până în prezent. Dintre acestea, cele mai multe au fost portate către RCS & RDS – 122.285, UPC România – 107.951, Orange – 95.473, Vodafone – 76.778 și Telekom Romania – 18.015.
Cele mai multe cereri de portare a numărului fix s-au înregistrat în București și județul Ilfov (134.951 de numere), capitala fiind urmată de județul Cluj cu 28.873 de numere portate, Timiș (24.234), Prahova (21.815) și Galați (20.937), care însumează peste 50% din totalul numerelor de telefonie fixă portate.
În anul 2014, s-a înregistrat atât cea mai mare medie lunară de portări – 39.734 de numere pe lună, cât și luna cu cele mai multe portări de până în prezent – 55.544 de numere portate în luna iulie.
De-a lungul celor șase ani de portabilitate, numărul mediu de portări a crescut în fiecare an. Astfel, în România s-au portat în medie 15.020 de numere pe lună în anul 2009, 18.435 în 2010, 21.688 în 2011, 21.324 în 2012 22.844 în 2013 și 39.734 în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014.
În primele nouă luni ale acestui an, ANCOM a primit 127 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfășurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând anumite disfuncționalități apărute în cadrul procesului de portare generate de nesincronizarea activităților furnizorilor implicați sau de nerespectarea termenelor de portare. O parte din sesizări au avut scop de informare, referindu-se la stadiul procesului de portare inițiat de utilizator.
ANCOM menționează că românii care au ales un alt operator, dar și-au păstrat numărul de telefon, au fost tot mai numeroși an de an: dacă în 2008 au fost realizate 15.681 de portări, în 2009 au fost 180.239 de portări, în 2010 numărul lor a fost de 221.219, în anul 2011 a ajuns până la 260.256, în anul 2012 s-au înregistrat 255.893 de portări, 274.137 de numere s-au portat în 2013, în timp ce în 2014 creșterea a fost semnificativă: 357.606 portări în primele nouă luni ale anului.