Perechea Monica Niculescu și Sania Mirza s-au calificat în finala turneului de tenins de la New Heaven
Perechea Monica Niculescu/Sania Mirza, cap de serie numărul doi, a câștigat, vineri noapte, scor 2-6, 6-3, 10-8, partida disputată cu "dublul" sloven Andreja Klepac/Katarina Srebotnik în semifinalele turneului de la New Heaven (SUA), dotat cu premii totale de 695,900 de dolari.
Partida a durat o oră și 23 de minute. Debutul primului set a fost destul de echilibrat, până la scorul de 2-2. În game-ul cinci, perechea din Slovenia a reușit break-ul, iar seria bună a continuat cu un game câștigat pe propriul serviciu, la care s-a mai adăugat un nou break. Astfel, s-a ajuns la scorul de 5-2 pentru Andreja Klepac și Katarina Srebotnik. În final, “dublul” sloven a câștigat primul set, scor 6-2.
Actul secund a fost unul plin de greșeli la serviciu, de ambele părți. Niculescu și Mirza și-au cedat serviciul încă din start, dar au revenit și au câștigat o serie de cinci game-uri consecutive, dintre care trei contra serviciului. La 5-1 pentru favoritele numărul doi, Andreja Klepac și Katarina Srebotnik au reușit, la rândul lor, un break, iar, În final, Monica Niculescu și Sania Mirza și-au trecut în cont setul doi, scor 6-3.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro