Home Actualitate Percheziții la grupul Airbus, suspectat...
Actualitate

Percheziții la grupul Airbus, suspectat de corupție în cazul unor contracte cu România și Arabia Saudită

Parchetul din Munchen (sudul Germaniei), au efectuat percheziții la filiale ale grupului Airbus, din cauza unor suspiciuni de corupție privind contracte cu România și Arabia Saudită, dezvăluie cotidianul german Süddeutsche Zeitung, în ediția de miercuri.

Parchetul a confirmat că acest percheziții au avut loc în octombrie, relatează Süddeutsche Zeitung.

Airbus, de asemenea, a confirmat că este vizat de o anchetă a justiției germane.

Suspiciunile de corupție vizează contracte de aproximativ 3 miliarde de euro, încheiate cu Arabia Saudită și România pentru echipamente care ar garanta securitatea frontierelor lor, potrivit sursei citate.

Parchetul din Munchen anchetează mai multe persoane, iar aceste percheziții au avut loc în localuri ale filialei germane Airbus Defence and Space.

Ele au fost efectuate la Ottobrunn și Unterschleissheim, în apropiere de Munchen, precum și la Ingolstadt, Ulm și Friedrichshafen, alte orașe din sudul Germaniei.

Parchetul examinează în prezent transferuri de bani dubioase de mai multe milioane de euro.

În 2009, grupul a obținut un contract de aproape două miliarde de euro cu Arabia Saudită pentru furnizarea de grile de protecție și utilaje de supraveghere ultramoderne pentru frontieră.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună