PE a adoptat un raport privind scăderea prețurilor la roaming începând cu luna iulie
Parlamentul European a adoptat, joi, raportul "Roaming 3", care prevede o scădere substanțială atât a prețurilor la convorbiri cât și la transferul de date în roaming, începând cu luna iulie a acestui an.
Noua scădere a prețurilor la roaming va intra în vigoare în iulie 2012, iar separarea serviciilor de roaming din 2014, concomitent cu o noua scădere a prețurilor.
Potrivit unui comunicat de presă al grupului ALDE remis agenției MEDIAFAX, dacă plafonul pentru tarifele la convorbiri în roaming este în prezent de 0,35 Euro pentru apelurile efectuate, de la 1 iulie 2012 acest plafon va fi de 0,29 Euro.
Conform sursei citate, elementul cheie al acestui raport este faptul că, începând cu 1 iulie 2014, un client are posibilitatea de a alege un furnizor de apeluri naționale și altul pentru serviciile de roaming, păstrându-și în același timp numărul de telefon, cartela SIM și aparatul fără să plătească taxe suplimentare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro