Paul (PNL): Conducerea BNR să fie audiată în Cameră, în criza creditelor în franci elvețieni
PNL cere audierea conducerii BNR în Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților, pentru a identifica soluții pentru a-i proteja pe cei care au credite în franci elvețieni, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, prim-vicepreședintele PNL Andreea Paul.
Ea a spus că această audiere ar trebui să se facă “cât mai repede”, arătând că, dacă există voința majorității parlamentare, aceasta s-ar putea întâmpla înainte de 1 februarie, într-o sesiune extraordinară.
“PNL consideră că trebuie agreat cât mai repede un mecanism de sprijin pentru cei afectați de calamitățile financiare, similar cu cele existente în agricultură”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.
Ea a susțint că, spre exemplu, un român care are un credit și o rată lunară de 400 de franci trebuie să scoată din buzunar “de pe o zi pe alta”, din cauza cursului de schimb, o sumă egală cu cea pentru un plin de benzină.
“Un român creditat în franci, care are o rată lunară de 400 de franci se vede nevoit să scoată din buzunar cu aproape 240 de lei mai mult de pe o zi pe alta, în urma unei mișcări artificiale, brutale a cursului de schimb. E echivalentul unui plin de benzină”, a explicat Paul, secretar al Comisie de buget-finanțe a Camerei Deputaților.
Băncile trebuie să evalueze individual cazurile pentru creditele în franci elvețieni și să găsească soluții împreună cu fiecare client în parte, așa cum Banca Națională a “încurajat întotdeauna” instituțiile de credit, a declarat vineri pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a precizat că Banca Națională nu poate interveni cu reglementări care să afecteze piața liberă, reluând ideea că impactul aprecierii francului elvețian asupra sistemului bancar nu poate fi major.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, să discute cu oficialii BNR despre situația creată prin creșterea bruscă a francului elvețian în raport cu euro și leu, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale, informație confirmată ulterior de premier.
Cursul francului elvețian anunțat de banca centrală a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, și a atins un nou maxim. Astfel, referința francului elvețian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, când a crescut cu 15,7%, în timp ce în piața interbancară a trecut de 5 lei la cotațiile raportate la euro, după ce decizia Băncii Elveției de a renunța la plafonul de 1,2 franci/euro impus în 2011 a determinat o apreciere masivă a monedei elvețiene pe piețele externe.