Patru reguli de care trebuie să ții cont dacă nu vrei să îmbătrânești în funcția în care muncești astăzi
Frustrarea că promovarea în cadrul companiei se lasă așteptată este comună în rândul angajaților, indiferent de domeniul în care activează. Deseori, argumentele angajatului care ar trebui să aducă ascensiunea în cadrul companiei sunt extrem de diferite de perspectiva managerului. Înainte de a cere o promovare, ar trebui să vă puneți următoarele întrebări, potrivit unui studiu realizat de Business…
1. Sunteți cu adevărat buni la ceea ce faceți?
Pare o întrebare simplă, dar a fi bun în cadrul locului de muncă ocupat este un aspect critic în câștigarea dreptului de a avansa. Întrebați-vă dacă sunteți unul dintre angajații cu cele mai bune performanțe în funcția ocupată și dacă acest lucru este recunoscut de colegii dvs.. Doar faptul că dvs. credeți că sunteți foarte bun nu înseamnă că și ceilalți au observat performanțele dvs.. Urmăriți semne evidente precum complimentele, indicatorii de performanță, bonusurile și clasamentele interne din cadrul companiei care să arate unde vă plasați în ochii managerului. Dacă din acestea rezultă că nu aveți încă reputația dorită, căutați modalități de a vă demonstra valoarea: oferiți-vă voluntar pentru proiecte importante, petreceți mai mult timp la birou, dobândiți rezultate mai bune în clasamentele interne.
2. Sunteți mai eficient?
Gândiți-vă cât de mult timp obișnuiați să petreceți în momentul în care v-ați ocupat poziția pentru a rezolva diverse sarcini și comparați-le cu perioada pe care o petreceți în prezent pentru a duce la bun sfârșit aceste sarcini. Angajații care excelează devin mai eficienți la locul de muncă pentru a avea mai mult timp în realizarea de sarcini mai complexe și a proiectelor mai valoroase.
3. Vă asemănați celor aflați în pozițiile la care aspirați?
Despre acest lucru nu se vorbește deseori, dar angajații „promovabili” se comportă asemeni celor la rolurile cărora aspiră. Evaluați trendurile în îmbrăcăminte, spre exemplu sau orele peste program petrecute ale celor aflați superioare și oglindiți-le asupra propriilor abilități. Nu trebuie să fiți o clonă, dar există posibilitatea ca managerii să caute pe cineva care să se încadreze în anumite tipare.
4. Există cineva care să acopere locul de muncă pe care îl ocupați în prezent în cazul unei promovări?
Existența unei persoane pregătite pentru preluarea jobului pe care îl aveți este deseori unul dintre cele mai importante aspecte care țin de promovare. Bineînțeles, un angajat care să vă fie loial și care ar vrea să continue să lucreze în locul dvs. este de asemenea un plus. În general, cel mai bun mod de a arăta că sunteți potriviți pentru a avansa este de a asigura o rezervă pentru propriul job. Astfel, economisiți timpul managerului pentru recrutarea și pregătirea celui care vă va ocupa locul.
Dacă îndepliniți cele patru criterii, este momentul să cereți o promovare. În cazul în care există o poziție spre care țintiți în cadrul companiei, revizuiți cerințele cheie astfel încât să vă asigurați că sunteți potriviți. Chiar dacă nu există o poziție liberă în acest moment, este important să arătați că sunteți interesat de dezvoltarea profesională.