Patru nave cu imigranți au acostat chiar în dreptul unei baze militare britanice din Cipru
Patru ambarcațiuni cu aproximativ 140 de imigranți au acostat miercuri chiar în dreptul unei baze militare britanice din Cipru, a anunțat Ministerul britanic al Apărării, citat de Sky News.
Aceasta este prima dată când refugiații ajung direct pe teritoriul britanic de la începutul crizei migrației cu care se confruntă Europa.
Deocamdată nu se cunosc detalii despre călătoria celor 140 de imigranți până la baza militară britanică și nici țara lor de origine. “Nu am stabilit pentru moment de unde sunt aceștia”, a declarat un purtător de cuvânt al bazei aeriene RAF Akrotiri.
Deși Ciprul este cu mult mai aproape de Siria decât Italia sau Grecia, până în prezent nu s-a confruntat cu un număr mare de refugiați. Este posibil ca imigranții să fi încercat să evite insula, din cauza izolării sale geografice.
RAF Akrotiri este unul dintre cele două teritorii suverane britanice din Cipru, care a fost colonie până în 1960. Baza aeriană se află la numai 107 kilometri de coastele siriene.
Baza militară de dimensiuni importante, care se află pe coasta sudică a insulei, este folosită din septembrie 2014 pentru bombardarea obiectivelor grupării Stat Islamic din nordul Irakului.