Păsările inflației și oul conspirației. Care este motivul pentru care unul dintre cei mai cunoscuți strategi în investiții ai lumii ar investi în orice moment în găini
Așa cum hârtia igienică a devenit simbolul panicii și al cumpărăturilor iraționale în vremea pandemiei de COVID-19, tot așa cândva banalul ou este simbolul inflației scăpate de sub control și al defecțiunilor din sistem. Dar și o cale de refulare…
Așa cum hârtia igienică a devenit simbolul panicii și al cumpărăturilor iraționale în vremea pandemiei de COVID-19, tot așa cândva banalul ou este simbolul inflației scăpate de sub control și al defecțiunilor din sistem. Dar și o cale de refulare a angoasei consumatorului, dovadă fiind multitudinea de meme care au ca subiect scumpirea oului.
Dar și teoriile conspirației care explică de ce s-au scumpit ouăle. A investi în găini pare o idee neobișnuită, însă ea îi aparține lui Russ Koesterich, manager de portofoliu la BlackRock. În perioade cu piețe volatile, investitorii au căutat întotdeauna alternative la acțiuni sau obligațiuni pentru a-și proteja capitalul și pentru a face chiar profit. Koesterich a venit cu propunerea ca răspuns la o întrebare pusă de Bloomberg mai multor manageri de investiții: pe ce ați paria 10.000 de dolari chiar acum? Dar de ce găini?
Strategul de la BlackRock argumentează că în timp ce inflația a devenit o realitate nedorită pentru fiecare categorie de bunuri, puține materii prime s-au scumpit la fel de rapid ca ouăle. În ultimul an, în SUA prețurile acestora au crescut mai mult decât cele ale oricăror alte categorii de produse alimentare.
Chiar și în raport cu alte bunuri de necesitate, creșterea prețurilor ouălor a fost extremă. De exemplu, tarifele și facturile la energie, care la un moment dat au amenințat să tragă economia globală în recesiune, s-au potolit. Cotațiile petrolului și gazelor naturale sunt ambele mai mici decât erau acum un an. Și, în timp ce creșterea prețurilor ouălor a fost exacerbată de o epidemie deosebit de gravă de gripă aviară, scumpirile produselor agricole reamintește o lege importantă a economiei: toată lumea trebuie să mănânce, orice-ar fi.
Faptul că găinile fac parte din recomandările de investiții al unui manager profesionist de bani de la BlackRock subliniază cât de valoroase sunt ouăle în zilele noastre, scrie revista Quartz. În SUA acestea erau în decembrie cu 60% mai scumpe decât în urmă cu un an. Creșterea prețurilor ouălor este mult mai rapidă decât inflația generală la alimente, de doar 10,4%. Motivele pentru care omleta riscă să rămână doar pe meniurile de lux sunt cunoscute și simple, ținând de forțele pieței. Însă este destul loc și pentru teorii ale conspirației sau pentru ceva mai… sinistru. Prețurile ouălor sunt ridicate în mare parte din cauza unei epidemii de gripă aviară fără sfârșit care afectează cea mai mare parte din SUA și părți ale Europei, forțând fermierii să omoare sute de mii de păsări pentru a controla boala.
Obligația de a sacrifica animalele la o scară atât de mare a redus oferta, ceea ce a condus la creșterea prețului ouălor. Numai în SUA gripa aviară a infectat anul trecut peste 10% dintre găinile ouătoare ale țării. Aceasta este o mare problemă, deoarece pentru mulți americani și pentru mulți oameni din întreaga lume, ouăle sunt o parte esențială a dietei – un veritabil superaliment și o sursă importantă de proteine – care are puțini, dacă nu chiar deloc, înlocuitori comparabili. Aceasta înseamnă că va exista cerere chiar și la prețuri mari. Oamenii vor mânca în continuare ouă și vor înghiți și prețurile mai mari. „Cererea de ouă nu este foarte sensibilă la schimbările de preț”, explică Wendong Zhang, economist agricol și profesor asistent de economie aplicată și politică la Universitatea Cornell. Va scădea prețul ouălor? Zhang apreciază că un producător ar avea nevoie de aproximativ patru până la șase luni pentru a-și reconstrui oferta de ouă. „Nu există nicio șansă să revedem anul acesta prețurile foarte scăzute de la mijlocul anului trecut”, a spus el.
Dar există și speranță. Prețurile cu ridicata pentru o cutie de ouă au început să revină la realitate, potrivit unui raport al Departamentului Agriculturii din SUA din 27 ianuarie, dar va dura până când prețurile mai mici vor ajunge și la magazinul alimentar de la colț. De asemenea, contractele futures pentru ouă nu se mai tranzacționează la cote maxime, semnalând că unii investitori se așteaptă ca prețurile să scadă. Prin urmare, cine are de gând să cumpere găini trebuie să se grăbească. Și dacă tot investește în păsări, recomandat ar fi să cumpere și pământ. În ultimii ani, valoarea terenurilor agricole a crescut, iar astfel de investiții tind să aducă recompense în timpul recesiunilor. Din 1991 și până în prezent, investițiile în acest tip de terenuri au avut un randament mediu anual de 11%, mai mare decât acțiunile sau activele imobiliare în aceeași perioadă. Acest lucru ajută și la a explica de ce Bill Gates continuă să cumpere terenuri agricole. Controlând mâncarea, controlează omenirea, nu? Acum este timpul pentru a intra pe tărâmul conspirațiilor. În SUA și în alte părți ale lumii utilizatori ai rețelelor de socializare spun că au găsit un nou vinovat pentru prețurile în creștere vertiginoasă ale ouălor: hrana pentru găini, scrie Fortune. Teoria a luat avânt pe Facebook, TikTok și Twitter în ultimele săptămâni, oamenii arătând că găinile lor au încetat să mai facă ouă și speculând că furajele comune pentru păsări sunt cauza. Unii au făcut un pas mai departe sugerând că producătorii de furaje folosesc intenționat pentru produsele lor formule care opresc producția de ouă la curte pentru a forța oamenii de rând să cumpere ouă la prețuri umflate.
În SUA, ouăle s-au scumpit cu 60% într-un an, la o inflație de 7%. În Marea Britanie, prețurile au crescut cu 30%, la o inflație de 11%. Sau cu 85%, dacă ar fi după tabloidul Daily Mirror, care și-a ales ca reper o marcă mai rară de ouă islandeze. În aceste condiții, o găină harnică, ouătoare, ar valora greutatea ei în aur. Nu este de mirare că un strateg al celui mai mare fond de management de active din lume recomandă clienților să investească în…pui. Vii, bineînțeles. Și nu este o glumă.
„Unul dintre cei mai mari producători de ouă din țară a încheiat un acord cu unul dintre cei mai mari producători de furaje din țară pentru a-și schimba formula de hrană, astfel încât să nu mai conțină suficiente proteine și minerale, iar găinile tale să nu mai producă ouă”, a explicat un utilizator de Facebook într-o postare distribuită de mii de ori. Însă experții în păsări spun că nu există dovezi care să susțină astfel de afirmații. În realitate, prețurile ouălor din magazinele alimentare americane au explodat în ultimul an din cauza exploziei epidemiei de gripă aviară, combinată cu creșterea costurilor cu forța de muncă și cu aprovizionarea. Unii proprietari de păsări de curte pot constata că într-adevăr găinile lor nu dau randament, dar experții spun că problemele nu au legătură cu furajele. În timp ce calitatea hranei poate influența capacitatea găinilor de a face ouă, oficiali din agricultura americană declarat pentru Associated Press că nu au auzit de probleme larg răspândite cu hrană care să afecteaze producția de ouă. Și câțiva furnizori importanți de furaje asigură că nu și-au schimbat formulele. Experții spun că există explicații mult mai banale pentru producția slabă a păsărilor din curte. „Există o conspirație la scară mare? Nu”, spune Todd Applegate, specialist în știința păsărilor de curte la Universitatea din Georgia. „Dincolo de hrană, există multe, probabil cu influență chiar mai mare, cauze legate de management și de mediul în care trăiesc păsările care fac ca găinile să-și oprească producția de ouă sau să și-o reducă.” Peste 43 de milioane dintre cele 58 de milioane de păsări sacrificate în ultimul an pentru a opri răspândirea virusul gripei aviare au fost găini ouătoare, potrivit Associated Press. „Din cauza gripei aviare, am fost nevoiți să depopulăm fermele de milioane de găini ouătoare. Și când scoți atât de multe păsări din producție, ai mai puține ouă”, a explicat Ken Anderson, specialist în industria păsărilor de curte la Universitatea de Stat din Carolina de Nord. „Iar când sunt mai puține ouă, prețul crește.” Senatorul democrat de Rhode Island Jack Reed și un grup de lobby condus de fermieri au cerut o investigație privind o posibilă înțelegere ilegală între producători pentru creșterea prețurilor ouălor. Însă nu există nicio dovadă că hrana pentru pui și găini a fost modificată pentru a conduce la scumpirea ouălor.
Oficialii din domeniul agriculturii din mai multe state, inclusiv Carolina de Nord și Georgia, au declarat că nu au primit rapoarte că astfel de probleme ar fi larg răspândite. „Membrii noștri nu au auzit de vreo corelație între hrană și producția de ouă”, a spus Austin Therrell, director executiv al asociației americane de control al furajelor, un grup de agenții locale, de stat și federale responsabile cu reglementarea hranei pentru animale.
Therrell a remarcat, totuși, că oficialii au primit întrebări de la oameni care au văzut afirmații legate de furaje pe rețelele sociale. Alți factori ar putea explica rapoarte individuale despre producția mai scăzută de ouă la curte, spun experții. Orele mai puține de lumină din timpul iernii pot reduce sau opri producția de ouă la găini, la fel ca vremea rece, a spus Applegate. Furajele depozitate incorect se pot altera și afecta metabolismul găinii și producția de ouă. „Fermieri cu păsări de curte nu urmează programe de iluminat pentru a avea producție maximă de ouă”, a spus Anderson. „Mulți oameni cu astfel de activități folosesc doar lumina naturală.” Mulți utilizatori ai rețelelor sociale cred că anumite produse pentru furajat, cum ar fi cele oferite de Purina Animal Nutrition și Tractor Supply, un lanț de magazine de produse agricole, sunt de vină. Unii au spus că găinile lor au început să ouă din nou după ce au schimbat hrana sau și-au făcut propriile rețete. Companiile neagă că produsele lor sunt de vină. „Confirmăm că nu au existat modificări în formulele produselor pentru hrana păsărilor”, a scris Brooke Dillon, purtător de cuvânt al Land O’Lakes, compania-mamă a Purina Animal Nutrition, într-un e-mail. În mod similar, Mary Winn Pilkington, purtător de cuvânt al Tractor Supply, a declarat că furnizorii săi au confirmat că nu a existat „nicio modificare a profilului nutrițional” al produselor lor furajere. Produsele furajere au fost rechemate în trecut pentru nutriție necorespunzătoare, potrivit lui Adam Fahrenholz, specialist în furaje la Universitatea de Stat din Carolina de Nord. Dar, în timp ce problemele legate de mâncarea dată păsărilor, cum ar fi proteinele insuficiente, pot reduce producția de ouă, el nu a găsit nimic care să confirme afirmațiile online despre o conspirație amplă, internațională chiar. Ca de obicei în astfel de cazuri, teoria conspirației conform căreia companiile de furaje încearcă în mod deliberat să saboteze producția de ouă din curtea omului de rând și-a găsit public datorită unei neîncrederi mai largi în guvern și în experți, arată Yotam Ophir, profesor asistent la Universitatea din Buffalo și specialist în dezinformare. Este ceva normal ca oamenii să caute țapi ispășitori în perioadele de anxietate socială, a spus el. Teoria se alătură altor conspirații recente care pretind că există un efort coordonat de a submina siguranța alimentară a națiunii.