Home Actualitate Pașaportul pe care îl au doar TREI oamen...
Actualitate

Pașaportul pe care îl au doar TREI oameni din lume. Cine sunt aceștia și ce îi face atât de speciali

Pașapoartele pentru Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta sunt atât de exclusiviste, încât doar trei oameni din lume dețin acest act, potrivit Independent.

Pașaportul pe care îl au doar TREI oameni din lume. Cine sunt aceștia și ce îi face atât de speciali
Pașaportul pe care îl au doar TREI oameni din lume. Cine sunt aceștia și ce îi face atât de speciali · Foto: Business Magazin

Cele trei persoane care au reușit să dețină cel mai rar pașaport din lume fac parte din ordinul catolic, scrie Independent.

În plus, cei aleși să intre în posesia acestui pașaport sunt marele maestru, adjunctul marelui maestru și cancelarul Ordinului Suveran Militar de Malta.

Ordinul Suveran Militar de Malta, cunoscut și sub numele de Ordinul Suveran Militar și Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rhodos și de Malta, a fost înființat la Ierusalim, în jurul anului 1050, iar scopul său era administrarea unui spital pentru pelerinii din Țara Sfântă.  Papa Pascal al II-lea a recunoscut acest ordin în 1113 și, la ora actuală, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai vechi ordine catolice.

Deoarece a pierdut insula Malta în 1798, terenul suveran al acestui ordin militar este limitat la două proprietăți extrateritoriale în Roma, de unde emite propriile timbre poștale, moneda și pașapoartele.

În afară de cei trei aleși,  mai există doisprezece persoane care dețin pașapoarte temporare pentru o perioadă de cinci ani.

Actualul Mare Maestru al Ordinului este Fra ‘Matthew Festing, fiind cel de-al doilea englez care ocupă această funcție.

În ciuda faptului că are relații diplomatice cu mai mult de 100 de state, Ordinul Suveran Militar de Malta nu controlează nici un teritoriu propriu, însă are peste 13.500 de cavaleri, dame și capelanii, împreună cu 80.000 de voluntari și 25.000 de angajați medicali.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună