Parteneriat surpriză: România va produce în masă ARMAMENT militar de ultimă generație
După parteneriatul cu Beretta, compania națională producătoare de armament Romarm se asociază cu Pro Optica, companie românească privatizată în 2001, pentru producerea de turele telecomandate la Uzina Automecanică Moreni, arată o informare a Ministerului Economiei. „Salut acest acord de colaborare,…
După parteneriatul cu Beretta, compania națională producătoare de armament Romarm se asociază cu Pro Optica, companie românească privatizată în 2001, pentru producerea de turele telecomandate la Uzina Automecanică Moreni, arată o informare a Ministerului Economiei.
„Salut acest acord de colaborare, care este de bun augur pentru Uzina Automecanica Moreni și pentru întreaga industrie națională de apărare. Este un bun exemplu de colaborare onestă și de bună-credință între operatori economici de stat și privați, care înțeleg că există mai multe beneficii economice în colaborarea strânsă, decât în concurența dură, astfel încât, per total, va câștiga economia românească și securitatea României. Știu că atât Uzina de la Moreni, cât și IOR au capacitățile să ducă la bun sfârșit acest proiect, ceea ce ne va permite să diversificăm portofoliul de produse pe care îl pot oferi companiile de stat din industria națională de apărare”, spune ministerul economiei, Niculae Bădălău.