Parlamentul a votat ca avizul Curții Constituționale pe suspendare să fie dat până vineri la 12.00
Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curții Constituționale privind cererea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.
Propunerea privind termenul până la care Curtea Constituțională să dea avizul pe cererea de suspendare a fost votată de plenul reunit cu 221 de voturi “pentru” și 8 abțineri.
“Plenul Camerelor reunite va trimite și va cere ca până mâine (vineri – n.r.), la ora 12.00, să emită avizul consultativ”, a spus președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
În replică, liderului grupului PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, l-a acuzat pe Valeriu Zgonea că a dorit să “mistifice” votul și că încalcă regulamentul de funcționare a Parlamentului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro