Home Actualitate Parlamentarii români, de la tâmplari și...
Actualitate

Parlamentarii români, de la tâmplari și agronomi la ingineri reprofilați ca juriști și economiști

Cu mai multe sau mai puține mandate la activ, parlamentarii au ajuns în postura de a legifera, după ce între primele meserii în care s-au specializat se numără cele de tâmplari, mecanici, electricieni, ingineri constructori sau minieri, unii reprofilându-se în domenii economice sau juridice.

Sunt numeroși parlamentari care au intrat în politică având deja studii universitare finalizate, în unele cazuri chiar cu doctorate.

Statistic, principalele profesii reprezentate în Parlament sunt inginerii, economiștii și juriștii. Astfel, 34,7% din parlamentari sunt ingineri, 19,3% sunt economiști, iar 17,3% sunt juriști. Între senatori și deputați se mai regăsesc medici, filosofi, teologi, istorici, actori.

Fost tâmplar, cu doi ani de mandat în Parlament

Este vorba despre deputatul PNL de Maramureș, Vasile Berci, care a lucrat până la 25 de ani ca tâmplar în Sighetu Marmației. Totuși, la 31 de ani a fost licențiat în istorie la Univeristatea din Cluj Napoca și ajunge director al școlii I-VIII din comuna Călinești, școală în care absolvise studiile primare și gimnaziale.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună