Parisul și Londra vor livra arme rebelilor sirieni, inclusiv în lipsa unui acord UE
Parisul și Londra vor solicita devansarea viitoarei reuniune a Uniunii Europene (UE) privind embargoul asupra armamentului impus Siriei, iar în lipsa unei unanimități vor decide, la nivel național, să livreze armamnt rebelilor, a anunțat joi șeful diplomației franceze Laurent Fabius.
Franța și Marea Britanie reclamă “europenilor, acum, să anuleze embargoul, pentru ca rezistența să aibă posibilitatea să se apere”, a declarat el pentru postul France Info.
În lipsa unanimității necesare la nivelul UE în vederea anulării acestei măsuri, Parisul și Londra vor adopta decizia de a livra armament, deoarece Franța “este o națiune suverană”, a subliniat ministrul.
Premierul britanic David Cameron a anunțat încă de marți că țara sa ar putea să se desolidarizeze de embargoul UE în curs și să furnizeze armament opoziției siriene, cu scopul ca aceasta să poată lupta împotriva regimului președintelui sirian Bashar al-Assad.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro