Papalekas face “tripla”: după ce a atras Vodafone și Telekom în birourile sale, a cumpărat și noul sediu al Orange
Fondul de investiții Globalworth, fondat și condus de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a ajuns la un acord cu suedezii de la Skanska pentru achiziția primei clădiri a proiectului de birouri Green Court din zona Barbu Văcărescu - Floreasca, tranzacția cu o valoare de 44 de milioane de euro urmând a fi încheiată până în cel de-al doilea trimestru al anului viitor.
Clădirea celor de Skanska are o suprafață închiriabilă de 19.500 de metri pătrați, iar cel mai important chiriaș este grupul Orange, care a început să își mute în Green Court sediul secundar în care vor lucra în jur de 1.500 de angajați.
Astfel, după ce în acest an a reușit să atragă în birourile pe care le dezvoltă și grupurile Vodafone și Telekom, Papalekas reușește să aibă contracte cu cei mai importanți operatori de telefonie mobilă de pe piața locală.
Citiți mai multe pe www.zf.ro