Panica se instalează la Moscova. Rușii caută disperați să cumpere dolari, după ce rubla se devalorizează cu fiecare minut
Populația din Rusia începe să simtă din ce în ce mai mult efectele sancțiunilor impuse în urma invaziei pe care o conduce Putin în Ucraina, în contextul în care se formează cozi de zeci de persoane care încearcă să obțină…
Populația din Rusia începe să simtă din ce în ce mai mult efectele sancțiunilor impuse în urma invaziei pe care o conduce Putin în Ucraina, în contextul în care se formează cozi de zeci de persoane care încearcă să obțină dolari, pe fondul devalorizării masive a rublei rusești, potrivit WSJ.
Un astfel de caz a fost relatat pentru presa internațională de Alexander Sokolov, 33 ani, care lucrează ca paznic pentru un magazin de parfumuri și cosmetice dintr-o clădire comercială de pe buleveardul Tsvetnoy. El a văzut toată ziua de luni mulțimi de oameni care se înghesuie să retragă dolari de la bancomat.
WSJ a discutat cu una dintre persoanele care așteptau într-o astfel de coadă de 100 de persoane, în fața unui ATM al Tinkoff Bank. Albert Ovchinnikov, 25 de ani, lucrează în grafică și design, iar luni el aștepta deja de o oră la bancomat sperând că poate retrage dolari americani.
„Văd panică acum. Chiar dacă oamenii stau liniștiți la coadă lor le este frică pentru banii lor. De aceea toată lumea rtrage bani. (…) Practic, toată lumea își scoate banii, pentru a fi pregătiți de orice”.
El a spus că vrea să retragă 70% din întreaga sumă în dolari pe care o are în cont.
Luni dimineață, rubla se prăbușea deja cu 30% față de ziua de vineri în urma sancțiunilor impuse de Europa și SUA.