Ovidiu Onișor, un fermier cu 250 de vaci din Cluj: Nu cred în cooperative. Poate următoarea generație să scape de metehnele trecutului și să se asocieze
Ovidiu Onișor a pus pe picioare ferma Ada Prod Com din Viișoara (jud. Cluj) în urmă cu mai bine de 25 de ani alături de tatăl său și a ajuns să lucreze în prezent circa 1.300 de hectare de teren arabil și să aibă o fermă cu 600 de capete, dintre care 250 de vaci.
„Am început această afacere în 1992. Tata era la vremea aceea agronom, eu student la matematică și am zis să facem altceva, având în vedere că salariile profesorilor de matematică erau mici. Și am făcut Facultatea de Agronomie pentru că aceasta era pasiunea mea“, povestește Ovidiu Onișor, care conduce astăzi un business cu afaceri de circa 2 mil. euro anual. Din cele 250 de vaci pe care le deține fermierul, circa 180 produc zilnic 5.500 de litri de lapte. Toată această producție merge către FrieslandCampina, producătorul lactatelor Napolact.