Ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial
Monitorul Oficial a publicat, vineri seară, ordonanță de urgență privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2017, document adoptat în ședința de Guvern de miercuri.
Totodată, a fost publicată și ordonanța de urgență prin care este rectificat bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul în curs.
Membrii Guvernului au aprobat rectificarea bugetară prezentată, la începutul ședinței de miercuri, de către ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, care a anunțat că a doua rectificare bugetară pe anul în curs este tot una pozitivă.
Potrivit ministrului Finanțelor, sunt alocate fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale din educație și sănătate prin această rectificare bugetară. ”A doua rectificare bugetară din acest an, cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB, a avut în vedere date ce argumentează posibilitatea unei creșteri economice de 6,1% față de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare și de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017. Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 280,2 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 503,8 milioane lei”, a spus Mișa.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro