Orban: Suspendarea ședinței Camerei nu are legătură cu cazul Marko Attila. Votul va avea loc săptămâna viitoare
Liderul deputaților PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, după ce ședința Camerei a fost suspendată din lipsă de cvorum, că acest lucru nu are legătură cu cererea DNA referitoare la Marko Attila, cazul urmând să fie tranșat săptămâna viitoare și că era obligația majorității să asigure cvorumul.
El a spus că era obligația majorității parlamentare de a asigura cvorumul deoarece deține peste 60% din mandatele în Parlament și că “este evident că a existat o înțelegere” a majorității să nu se lucreze pentru că suma forfetară a fost dată deputaților de marți.
“Era obligația majorității parlamentare de a asigura cvorumul, deține peste 60%. Din grupul PNL au fost prezenți peste 45 de deputați, în timp ce din majoritatea parlamentară nu au fost nici 20. Este evident că a fost o înțelegere tacită la nivelul conducerii PSD și a celorlalte formațiuni din majoritatea parlamentară să nu se lucreze astăzi. Nu are legătură cu Marko Atitla”, a afirmat Orban.
El a spus că trebuie întrebați cei din majoritate ce înțelegere au de a nu lucra miercuri, dar nu are legătură cu cazul Marko Attila.
“Ieri (marți-n.r.), când a fost vorba de modificarea legii Statutului deputaților și senatorilor, a fost prezență. Se vede din decizia care a fost luată că suma forfetară s-a dat ieri și nu astăzi. Dacă voiau să-și țină oamenii din majoritate se dădeau astăzi. Puteți să cerereți listele și să vedeți câți sunt prezenți. Dar nu vreau să fac o dezbatere politică, este Paștele”, a adăugat Orban.
El a mai spus că oricum se va face votul cu bile asupra cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a lui Marko Attila săptămâna viitoare, dacă nu va veni până atunci demisia acestuia în original sau cu semnătură electronică.
“Oricum se va face acel vot cu bile dacă până săptămâna viitoare nu va veni demisia în original sau cu semnătură electronică, vom dezbate și vom vota solicitarea. El și-a trimis demisia, problema este că nu este în original. Din discuția cu reprezentanții UDMR, aceștia au garantat că vor aduce demisia scrisă, astfel încât să fie legală. Nu s-a răzgândit. Oricum e clar că, dacă nu va veni demisia scrisă, va fi vot”, a mai arătat Orban.
Ședința Camerei Deputaților a fost suspendată, miercuri, din lipsă de cvorum.
Deputații urmau să dea un vot cu bile în cazul cererii DNA de încuviințare a arestării preventive a lui Marko Attila, deoarece cererea de demisie a acestuia nu a fost depusă la Cameră în original.
Săptămâna trecută, Camera Deputaților a amânat votul la cererea de arestare preventivă a lui Marko Attila după ce la Biroul Permanent a fost depusă cererea de demisie a acestuia, dar aceasta nu a putut fi luată în considerare deoarece nu era depusă în original.
Zgonea a spus atunci că se așteaptă demisia în original a lui Marko Attila, în caz contrar urmând să se dea vot la raportul Comisiei privind cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive.