Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Fotbal, nutriție și cultura de organizație

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Despre cultura de organizație sănătoasă se vorbește cam la fel cum se vorbește despre sănătate, mai degrabă în truisme: e bine să fii sănătos, e bine ca oamenii să se comporte constructiv, încrederea și cooperarea sunt ingredientele cheie, iar, dacă nu le ai, nu ai cultură. Sau dacă le vorbești oamenilor despre încredere și cooperare li se pare că aud lozinci. Sănătatea este și ea o lozincă în urechile lor – mai ales că nu există timp să te preocupi de toate cele câte sunt de făcut. Culmea este că nici în sport, nici în medicină, nici în mediul organizațional nu există o altă lozincă, există doar performanță, iar aceasta este o responsabilitate, nu o lozincă.

Oriunde performanța nu este percepută ca o responsabilitate, nici măcar ca o treabă de făcut nu ajută să fie percepută, acolo orice abordare profesionistă a subiectului pare un clișeu. Oamenii din aceste organizații știu ei cel mai bine cum-e-treaba-cu-cultura: răcnești de două ori la ei și imediat se fac constructivi. Și se fac, doar că, în definiția celor care răcnesc, constructiv este cel care face ce spune el. La fel cum și în organizațiile cu oameni nederanjați de nimic, șeful este constructiv dacă îi lasă în pace. Este cam ca în ”Hoțul strigă: Hoțul!”, doar că pe dos, cine spune că știe, fix acela nu știe. Pentru că unealta de măsură este simplă: a ști presupune înțelepciune, nu doar inteligență, și, dacă oamenii inteligenți își mai măsoară din când în când inteligența, oamenii înțelepți nu țin niciodată să își măsoare înțelepciunea. Ei știu că, atunci când o vor măsura, nu o vor găsi.

Există așadar organizații sănătoase, impecabile, și există oameni sănătoși, chiar sănătoși tun, dar ei toți fac ceva ca să fie astfel, dincolo de moștenirea genetică (pe care, dacă o au, o prețuiesc proactiv, cu certitudine nu o tratează ca pe un dat). Ce au în comun este faptul că responsabilitatea față de sine este unealta principală de lucru. 

Pe de altă parte, atât oamenii care nu sunt sănătoși tun, cât și organizațiile în care nu vrea nimeni să lucreze vor supraviețui și vor livra și niște rezultate. Vor livra rezultate, dar nu vor livra performanță, adică rezultate bune după rezultate bune, constant, obținute datorită efortului susținut, nu datorită norocului sau contextului. 

Nici cultura constructivă, nici sănătatea nu sunt lozinci. Oamenii sănătoși se caută și se preocupă de sănătatea lor, nu o tratează ca pe un dat. Organizațiile constructive știu că mereu mai este ceva de făcut care le va aduce mai multe beneficii și mai mult succes și vor căuta proactiv acel ceva (în interiorul sau în afara organizației), fără a veni cu explicații defensive de tipul: la noi e altfel, în industria noastră nu se poate, toată lumea face așa, dacă aș avea eu bugetul companiei x…, în locul lui y și eu aș fi reușit.

Cultura constructivă se măsoară, se caută, se proiectează, se conduce. Ea se identifică de la organizație la organizație, așa cum și sănătatea este diferită de la om la om. Constructiv, la fel ca și sănătos, înseamnă funcționarea la parametrii optimi ai entității respective, utilizarea la maximum a potențialului. Subutilizarea sau suprautilizarea este primul indiciu de neconstructivism pentru cultura unei organizații. Iar a identifica potențialul și a-l livra înseamnă performanță, și asta nu este nici lozincă, nici ceva ușor de făcut.