Opinie Florin Dull, coordonator transport, CRAISS: Campaniile de CSR sau cum să investești în oameni
Aproape fiecare firmă care se respectă are grijă de imaginea sa, promovându-și propriile valori, dar și marca înregistrată, prin implicarea în activități de CSR. Dincolo de publicitate, există un scop nobil: susținerea unor oameni, prin proiecte clare, în domenii-cheie precum educația (culturală, ecologică, tehnologică). Cum ar fi însă dacă, de exemplu, marile companii și-ar uni uneori forțele pe…
Există opinii și viziuni ușor diferite în legătură cu modul în care poate fi încadrată responsabilitatea socială în schema unei companii. Sunt firme care rezervă un loc pentru CSR în cadrul departamentului de PR și comunicare, în timp ce alții consideră că este mai degrabă o chestiune legată de oameni și de nevoile lor, adică ceva ce trebuie gestionat de cei care sunt responsabili cu resursele umane. Și atunci echipa de HR primește drept sarcini adiacente comunicarea externă, legătura cu administrația locală, ONG-urile, instituțiile de învățământ și implicarea în proiectele de responsabilitate socială propuse de către acestea. Mai există însă și o a treia strategie, de fapt, cea mai lăudabilă: organizațiile care au creat o poziție anume, pentru responsabilul CSR, cel care reprezintă, nici mai mult, nici mai puțin, decât interfața dintre firmă și spațiul civic. Acele firme care au promovat oameni din interior în astfel de poziții sau care au angajat din exterior specialiști în comunicare dovedesc că au grijă de imaginea proprie, înțelegând în același timp cât de mult contează implicarea în comunitate.
Este de la sine înțeles faptul că responsabilitatea socială corporatistă nu se limitează doar la corporații, conform denumirii, ci se referă la întreg mediul de afaceri, la toate firmele care lucrează cu oameni și înțeleg că au o datorie morală de a face ceva pentru semenii lor; de exemplu pentru copiii talentați în domeniul artistic, pentru oamenii care promovează cultura în diverse feluri, pentru cei care urmăresc îmbunătățirea calității vieții prin adoptarea unui stil de viață eco sau, de pildă, pentru educarea practică a studenților care, la terminarea anilor de studiu, au mai multe șanse reale în carieră și în viață.
De asemenea, nu este deloc de neglijat faptul că, atunci când o organizație își alătură numele unui proiect social câștigă și respectul propriilor angajați. Suntem cu toții mândri când vedem la televizor vreun proiect major cu ramificații sociale, vreo acțiune sprijinită de compania pentru care lucrăm. Avem un sentiment de apartenență mai special, în momentul în care citim în presă că firma unde ne desfășurăm activitatea susține campania x sau y, sau chiar o inițiază. Pe stradă ne atrage mai mult atenția un banner pe care, în loc să apară o reclamă, stă scris numele companiei, alături de proiectul în care s-a implicat. De fapt, dacă stăm să ne gândim bine, aceasta este cea mai bună reclamă, atât pentru clienții unei companii, dar și pentru oamenii care lucrează în cadrul respectivei organizații.
Datorită expunerii publice și prezentărilor de care beneficiază aceste acțiuni cu caracter social, putem vorbi de un efect de multiplicare la nivelul multor companii, care au urmat aceste exemple bune și s-au implicat în anumite acțiuni, ori au conceput pe cont propriu campanii de responsabilitate socială.
În studiul „Tedințe și realizări CSR în România” (ediția 2016), realizat de CSRmedia.ro, este relevat faptul că 76% dintre companii dețin o strategie de CSR. Este un procent foarte bun, având în vedere că orice campanie de responsabilitate socială presupune un buget substanțial, și mulți manageri se gândesc de două ori înainte de a accepta un anumit proiect. Ideal ar fi ca toate firmele să poată declara, fără vreo rezervă, că se implică în comunitate și că vor continua să facă acest lucru și în viitor.
Acțiunile de CSR au menirea de a face cunoscută firma în mijlocul comunității în care își desfășoară activitatea, este o „reclamă nobilă”, am putea spune. În primul rând însă, este o investiție în oameni, adică cea mai bună investiție posibilă. Efectele sunt multe, sunt pozitive și nu pot fi cuantificate, tocmai pentru că oamenii se transformă, mai ales atunci când cineva (sau ceva) îi determină să progreseze; iar această transformare are loc în timp, reușind să schimbe în bine viitorul acestora. Iată de ce este atât de important, și chiar onorific aș putea spune, rolul responsabilului sau echipei CSR din cadrul companiei. În urma unor propuneri ce pot veni atât din interiorul firmei, cât și din exterior, la un moment dat, o companie poate, chiar și fără un buget extraordinar, să producă o schimbare pozitivă pentru un grup de persoane din comunitate. Poate fi vorba de sponsorizarea unor activități didactice, alocarea unor sume de bani pentru burse de merit, finanțarea unor proiecte de mediu, participarea cu voluntari din rândul angajaților la construcția de locuințe sociale etc.
Am avea cu toții o satisfacție și mai mare dacă mai multe companii și-ar uni forțele, în cadrul unor proiecte de CSR, de o anvergură mai mare, și care ar putea crea efecte mai puternice, ar putea conduce la schimbări majore în viață unor oameni, care ar avea astfel șanse de dezvoltare sporite. Cunoaștem cu toții exemple de campanii CSR reușite, care și-au atins scopul și au ajutat la dezvoltarea personală a multor oameni.
Există companii mari care au făcut pași concreți în această privință, firme din tot spectrul economic: farma, industria petrolieră, financiar-bancară, telecom, energie, transport, retail, FMCG, automotive, media, electronică etc. Majoritatea celor care au ales să se implice au deja un capital de imagine, cu o poziție confortabilă în ce privește gradul de percepție în comunitate, respectiv în rândul clienților și partenerilor de afaceri. De aceea campaniile de CSR pe care le-au derulat nu au făcut decât să le confere o vizibilitate mai bună, reușind mai ales să transmită un mesaj clar, că trebuie să ne implicăm cu toții în societate.
a exemplului.