Opinie Florin Cașotă, redactor Business Magazin: Vremurile în care se furau copii au apus. Protejați-vă datele!
Demult, când o persoană fără scrupule voia să facă rapid bani, o soluție era răpirea unui membru al familiei unui bogătaș. Era trimisă o hârtie cu litere decupate din ziar prin care se cerea o anumită sumă de bani pentru înapoierea nevătămată a victimei. Simplu, brutal și la obiect. Acum, în era tehnologiei, se fură date, poze și filme.
În urmă cu vreo două săptămâni, un hacker, pe nume The Dark Overlord, a cerut o răscumpărare de la platforma online Netflix, după ce a intrat ilegal în posesia unei părți din cel de-al cincilea sezon al serialului ”Orange Is the New Black“. El a cerut o anumită sumă de bani și a amenințat că dacă nu o va primi, va publica cele 10 episoade ale serialului (din 13). Și-a respectat promisiunea și, în urma refuzului Netflix de a da curs cererii sale, a publicat pe internet episoadele.
Potrivit piratului online, el ar fi furat și alte producții TV ce urmează să fie lansate de posturile ABC, Fox, National Geographic și IFC. The Dark Overlord a intrat în posesia acestor filme în urma unui atac asupra serverelor administrate de un studio de postproducție, Larson Studios, la sfârșitul anului 2016, potrivit unor informații publicate pe site-ul TorrentFreak.
Al cincilea sezon al serialului ”Orange Is The New Black“ va avea premiera oficială pe platforma Netflix pe 7 iunie, data rămânând neschimbată.
La scurt timp după acest incident, un alt hacker a ajuns în media cu un nou furt. Piratul online a furat cel mai nou film din seria ”Pirații din Caraibe“. La fel ca și în cazul serialului Netflix, și aici s-a cerut o anumită sumă pentru răscumpărare, altfel pelicula va fi publicată în mediul online.
Se pare că hackerul a cerut o sumă imensă de bani studioului de film Disney. Suma nu a fost făcută publică inițial, dar apoi se vorbea de o sumă de 80.000 de dolari, o nimica toată pentru un gigant cu venituri de 3 miliarde de dolari. Cei de la Disney au anunțat că sunt în colaborare cu agenții FBI și că nu vor ceda.
Totuși pirateria a scăzut în ultimii ani: în 2011, traficul generat de BitTorrent a reprezentat 23% din traficul de internet din SUA. |n prezent, procentul a scăzut la 5%. Încă nu se știe cât de mult va fi afectat studioul dacă hackerul va publica filmul online. Filmul are lansarea oficială pe 26 mai.
O altă victimă a șantajului cibernetic a fost echipa de producție a celui mai de succes film indian din istorie. ”Bahubali 2: The Conclusion“ este un film de acțiune cu motive mitologie ce a avut un buget de 40 de milioane de dolari și a realizat încasări de aproape 19 milioane de dolari în Statele Unite în doar două săptămâni de la lansare. O adevărată realizare pentru un film de la Bollywood. |n aceeași zi în care episoadele din serialul Netflix au fost publicate online, compania de producție Arka Mediaworks Entertainment a fost contactată de un individ care cerea o sumă de bani, altminteri, amenința el, ar fi publicat filmul indian. Poliția a ajuns la concluzia că vinovatul lucrează la un cinematograf și deține cheia de encripție a filmului, folosită pentru transferul digital. După investigație, poliția a arestat patronul cinematografului, alături de alți patru suspecți. Doi dintre bărbați au fost arestați în 2015 pentru piratarea primului film din serie, ”Bahubali: The Beginning“.
Un alt tânăr, de 26 de ani din Serbia, a pus mâna pe o copie digitală a peliculei ”The Boss Baby“ și a amenințat compania 20th Century Fox că publică filmul dacă nu primește bani. Americanii au căzut de acord și au trimis 5 bitcoin într-un cont (în jur de 10.000 de dolari, la evaluarea din prezent). Totuși nu s-a mulțumit și a cerut mai mult; dar a fost prins și acum riscă 10 ani în închisoare.
Un alt caz celebru de răpire digitală este nimeni altul decât WannaCry, cel mai mare atac ransomware din istorie, prin care un virus a infectat și criptat date în peste 200.000 de calculatoare din peste 100 de țări. După infecție, calculatorul este criptat și pentru ca un utilizator să poată avea acces la calculator trebuie să plătească o anumită sumă de bani. WannaCry cerea 300 de dolari, iar după trei zile suma crește la 600 de dolari. |n data de 18 mai, hackerii strânseseră 80.000 de dolari. Deocamdată hackerii nu au câștigat niciun ban, deoarece cei 80.000 de dolari, sub formă de monede bitcoin, încă nu au fost retrași.
Am putea spune așadar că s-a dus vremea răpirii din serai și vorbim despre răpirea din cloud. Numai că la fel ca și în cazul răpirii clasice, chiar dacă plătești, nu ești sigur că și vei primi ceea ce vrei.