Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Când e sânge pe stradă și nimeni nu crede în viitor, atunci trebuie să cumperi. Așa că hai să investim în anul 2013
După câte s-au întâmplat în tumultuosul an 2012, cu o iarnă cu zăpada la ușă, cu secetă, cu o revărsare peste tot a tot ce s-a strâns în canalul politicii și cu o fugă a tuturor de România urât mirositoare, îți este și frică să te gândești la cum ar putea fi 2013. Vorba lui Hagi "să fie bine, ca să nu fie rău". Dar în economie mai scurmăm după motive de ceva optimist. Dacă am lua anul 2012 cu toa…
Criza din Europa s-a mai atenuat, iar sistemul financiar s-a îndepărtat de colaps. În Germania au loc alegeri, iar cancelarul Angela Merkel nu va mai bate cu pumnul în masă cerând austeritatea. Ea vrea să câștige alegerile și are nevoie de o economie internă, dar și a Europei care să-și revină. Italia și Spania sunt în convalescență, dar acasă, nu la spital. Așa că sunt ceva șanse ca exporturile României, unde Germania, Italia, Spania sunt piețe puternice de desfacere, să revină pe plus după un 2012 stagnant. E puțin probabil să sperăm la creșteri de 20-25%, dar un 5% tot ar fi realist și ar mișca industria internă. Multe grupuri financiare și-au retras o parte din banii din țările de la periferia Europei, dar n-au ce să facă cu ei acasă, unde dobânzile sunt aproape de zero sau mai rău, ca în Elveția, unde trebuie să plătești tu ca să ții banii la bancă. Până la urmă tot vor încerca să revină în țările emergente. Nu vor mai turna bani cu găleata, dar câteva zeci de milioane se mai găsesc. Grecia va sta sigur în picioare până la alegerile din octombrie din Germania, pentru că dacă ar ieși din euro, nemții ar fi cei mai afectați până la urmă. Vor deveni mult prea scumpi pentru cele mai multe țări din Europa, și atunci adio exporturi și creștere economică internă.