Home Opinii Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporu...
Opinii

Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporul român nu vrea să cumpere/să investească la Oltchim?

Punctul 9 din oferta lui Dan Diaconescu pentru Oltchim: "Menționăm că alături de investitorii privați (poporul român) și cei internaționali suntem interesați de preluarea pachetelor majoritare a următoarelor societăți Oltchim, Arpechim, minele de sare care aprovizionează Arpechim, Oil Terminal, CONPET".

Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporul român nu vrea să cumpere/să investească la Oltchim?
Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporul român nu vrea să cumpere/să investească la Oltchim? · Foto: Business Magazin

Liderul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, asta ca să se înțeleagă direct din titlu cine este șeful, și-a luat dreptul politic de a cumpăra și a investi în numele poporului român la Oltchim pentru a salva combinatul de la faliment și a nu-l lăsa să cadă fie în mâna ciocoilor locali, fie în ghearele investitorilor străini. Dar dacă poporul român nu vrea să investească la Oltchim? Ca un vot care nu costă nimic și în empatie cu discursul lui Dan Diaconescu, poporul român cred că nu ar spune nu. Dar dacă ar trebui să scoată bani din buzunar și să plătească ca să investească la Oltchim?
Toată lumea vorbește și are idei în numele poporului român. Parlamentarii sunt aleși de popor, prin vot și iau decizii în numele lor. O bună parte dintre ei au votat pentru măsurile de austeritate, respectiv tăierea cu 25% a salariilor sau creșterea T.V.A. de la 19% la 24%. Pe lângă votul la legi, alți parlamentari au afacerile lor, combinațiile lor. Tot în numele poporului român. Tot în numele poporului român se achiziționează de către stat, adică de reprezentanții lui, echipamente cu prețuri de două-trei ori mai mari decât în realitate, începând de la softuri, medicamente, drumuri și autostrăzi, fregate etc. În numele poporului român cam 2-3 miliarde de euro pe an pleacă în conturile altora numai din buget. În numele poporului român, de la Hidroelectrica au plecat 1,5 miliarde de euro în 10 ani. În numele poporului român se ia comision de 10-25% din fondurile europene. În numele poporului român s-au luat fabrici la privatizare și apoi au fost tăiate și vândute ca fier vechi.

Toată lumea are grijă de poporul român. Dacă s-ar putea să-i vândă un produs sau un serviciu la cel mai mare preț posibil, același ca pe piața vestică, ar fi cel mai bun popor. Nimeni nu l-ar mai critica. Poporului român i s-a vândut și FNI-ul, numai să doarmă liniștit și să scoată banii. La alegeri i se vinde o viață mai bună, taxe și impozite mai mici, autostrăzi în toate direcțiile, locuri de muncă bine plătite, pensii mai mari, strategii naționale de educație, sănătate, apărare, pentru resursele naturale pentru decenii, care însă se schimbă cu fiecare ministru de a ajuns educația și sănătatea la pământ.

Nu știu cum se face că cei mai vocali și cei care vor să aibă grijă de poporul român sunt milionari fără ca în jurul lor să construiască ceva pe care să-l identifici cu ochiul liber. Gigi Becali moare de grija poporului român, aruncă cu banii în dreapta și în stânga, dar numai dacă este în direct la televiziune, dar afacerile lui, nu cele cu terenuri, miros a putrefacție. Dumitru Dragomir, fascinantul șef al ligii de fotbal, plânge pe seama poporului român și constată că este sărac, că economia lui Ceaușescu s-a distrus și nu s-a pus nimic în loc. Dar el a făcut bani în toată această sărăcie a poporului. Iar toți patronii din fotbal se plâng că pierd bani, dar aproape niciunul nu renunță.

Dar cine este poporul român? Țiriac face parte din el? Becali? Băsescu? Oprescu ? Eu fac parte? Cei 2 milioane de Ion fac parte din poporul român? Dacă Țiriac, cel mai admirat om de afaceri român, nu investește în Oltchim, împreună cu Diaconescu, eu sau eternul domn Popescu de ce am face-o? Știm noi mai bine să facem afaceri decât Țiriac? Este problema poporului român să cumpere Olchim? Sau este problema Guvernului în funcție să găsească o soluție?

Dar dacă cei care investesc în Oltchim își pierd banii din decizia lui Dan Diaconescu. Cine plătește? La FNI, poporul român a pierdut și tot poporul român a plătit. Un manager a luat decizia să implice CEC-ul în afacerea FNI, iar pe baza acestui lucru, noi toți am plătit, în cazul în care nu știți. Despăgubirile se dau într-un fel sau altul din buget, tot din banii noștri.

Eu lucrez în același grup de foarte mulți ani. Și nu mi-am dorit niciodată să investesc și să fiu acționar. Când lucrurile merg bine îți invidiezi proprietarul și ai vrea să ai o parte din câștig. Dar când vine criza și totul cade, sigur nu-ți dorești să împarți pierderile.

Cred că preluarea unor companii reprezintă o decizie individuală și nu trebuie “împărțită” cu poporul român, nici măcar ca retorică.

La adăpostul acestui slogan, că acționezi în numele poporului și împarți totul cu poporul, se desfășoară cele mai mari drame naționale, așa apar dictatorii, așa încep războaiele, așa se naționalizează economii întregi, așa se tâlhăresc bugete naționale și se încheie cele mai mari afaceri prin care se transferă active. Totul în numele poporului.

Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF. Mai multe pe zf.ro/opinii

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună