Opinie Aliz Kosza: Ce am învățat, ce nu am învățat și ce ar fi fost bine să învățăm din criză?

Mă uit acum în urmă și mă întreb: cât de mulți am conștientizat atunci impactul faptelor noastre, de a face sau nu lucrurile potrivite perioadei premergătoare crizei? Iată că au trecut de atunci aproape cinci ani și nu mai ieșim la liman, culmea fiind că nici nu înțelegem “de ce?”.

Nu ieșim, printre altele, și pentru că am transformat criza într-o problemă existențială profundă, care și-a pus amprenta vizibil pe toată societatea. Am intrat într-un cerc vicios, din care nu reușim să mai ieșim – tocmai pentru că avem reacții întârziate la transformările care se produc pe toată planeta. Am ales să stăm în zona prudenței excesive, care, de fapt, “dăunează grav sănătății” și mai ales progresului unei piețe emergente… Am evitat să valorificăm nenumărate oportunități, ocaziile acelea când ar fi fost înțelept să urcăm în tren în loc să ne mirăm întruna cum pleacă trenurile din gară.

Pe de altă parte, cum în criză nu există numai perdanți, unii dintre noi am învățat că viața nu se oprește și nici consumul; drept urmare, am căutat să atragem consumatorii să intre în curtea noastră! Dovadă că există consum și în 2013, după sfârșitul lumii mayașe, că în zilele de lucru este aproape sufocant să circuli prin oraș, iar în week-enduri – dacă vrei să te relaxezi, e de preferat să eviți mallurile supraaglomerate din oraș.

Am învățat cum cooperarea armonioasă dintre oameni este cheia ca să rămâi puternic și să ieși întărit din criză. Am mai învățat să redimensionăm planurile și să realocăm resursele, prioritizând; să ne uităm cât mai puțin la televizor și să nu stăm în preajma pesimiștilor, pentru că riscăm să ne ia valul lor de autoconsolare; să căutăm și să identificăm oportunitățile pentru noi și pentru compania în care lucrăm, concentrând toate energiile pozitive pe soluții și nu pe probleme.

Am mai învățat că nu este necesar să urcăm în avion ca să vedem pădurea dincolo de copaci – este suficient să urcăm – încet, dar sigur – dealul și, dacă nu putem singuri, să legăm alianțe! Am învățat că și în criză este bine să iei decizii: bune, rele – cum or fi ele, evitând astfel amplificarea blocajelor. Să facem ceea ce știm să facem mai bine, să nu îi privim pe colaboratori ca pe niște dușmani, ci să întindem mâna și să legăm parteneriate, pentru că nu este nevoie neapărat să reinventăm roata. Să continuăm să fim cât mai activi și nu pasivi: să ne mișcăm, să fim dinamici și să interacționăm cu cât mai mulți oameni și în cât mai diverse spații.

Ce mi se pare că nu am învățat?
Nu am învățat să fim veseli; oricum nu excelam nici înainte… Să nu fim aroganți sau indiferenți și să nu ne panicăm; să încercăm să trăim ca înainte, și aici nu mă refer la bunăstarea materială, ci la maniera în care reacționăm, atunci când ieșim din tipare și lăsăm viețile noastre să se modeleze după amprenta pesimiștilor din exterior; să avem un optimism moderat, adică “să nu ne tăiem craca de sub picioare”; să rămânem civilizați și să promovăm valorile; să încercăm să transformăm lucrurile, conștientizând că doar adaptarea la context nu mai este cartea câștigătoare; să învățăm cât mai multe lucruri noi și, mai ales, să fim deschiși să încercăm lucruri noi; să încetăm să ne plângem de milă, pentru că vremurile se schimbă mereu, iar veșnicia nu există; că banii se câștigă mai greu ca înainte și cu efort susținut.

Și, în fine, n-am învățat că dacă nu avem chef de muncă, să lăsăm pe alții să muncească, cu toate consecințele care decurg din asta.

Ce ar fi fost bine să mai învățăm cu toții?
Că, la nivel de vârf, fie în management, fie în alte sfere decât business, este nevoie de mai multă implicare și de cât mai multă comunicare directă cu cei mulți; că trebuie să gestionăm rațional resursele financiare: atât în business, cât și pe plan personal; că, pe cât posibil, trebuie să nu renunțăm la lucrurile pentru suflet și să ținem aproape prietenii.

Ar fi fost iarăși bine să învățăm să construim valoare pentru vremurile mai bune, investind în viitor; să nu ne batem joc de oameni, din disperarea de a face “aceiași bani ca în vremurile bune”; să îi respectăm mai mult, pentru că oamenii nu sunt doar niște instrumente de lucru, ci resursa și valorile cele mai de preț; să înțelegem efectul de bumerang, dacă renunțăm la calitate; să nu schimbăm “o pălărie cu altă pălărie”, migrând dintr-o companie în alta: asta nu ne scapă de responsabilități și, mai ales, nu diminuează stresul.

Vremurile de criză, pentru cei înțelepți, înseamnă întotdeauna progres. Istoria omenirii demonstrează acest lucru. Einstein spunea: “Criza este cea mai binecuvântată situație care poate apărea pentru țări și persoane, pentru că ea atrage după sine progrese”… Dacă l-am fi luat în serios la început, probabil că ne-ar fi deja mult mai bine.

ALIZ KOSZA (BUSINESS STRATEGIST)